Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Parcul Industrial Mureş va fi dat în folosinţă la sfîrşitul lunii iunie

Ştirile Zilei /

Parcul Industrial Mureş va fi dat în folosinţă la sfîrşitul lunii iunie, a declarat citat de Rompres vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Alexandru Petru Frătean. Lucrările au demarat pe 15 mai 2003 şi sînt executate de concernul german "Gieger", care a cîştigat licitaţia. Anul trecut constructorul german a realizat peste 60% din valoarea estimată a lucrărilor, deşi a fost nevoie de modificarea unor proiecte privind branşarea la utilităţi. Frătean a spus că în luna martie va fi "resuscitată" juridic societatea înfiinţată special pentru administrarea parcului industrial "Administrator" al cărui acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Mureş, căruia i s-au alăturat consiliile locale Ungheni, Sînpaul, Luduş şi Iernut.

Alexandru Petru Frătean a mai afirmat că Parcul Industrial Mureş oferă toate facilităţile pentru investitori, inclusiv accesul la toate căile de comunicaţie (aeroport, cale ferată şi ieşire la viitoarea autostradă) şi că s-au primit deja oferte de la firme de prestigiu din Italia, Germania, Olanda, Danemarca, Ungaria şi Spania. Valoarea licitată a întregii lucrări este de 5,8 milioane euro, din care 75% provine din fonduri PHARE, iar 25% reprezintă fonduri guvernamentale. Parcul Industrial Mureş, amplasat în comuna Ungheni, la 18 km de Tîrgu Mureş, se va întinde pe o suprafaţă de 40 de hectare şi va oferi peste 3.000 de locuri de muncă.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional