Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Pasajul Băneasa ar putea fi finalizat în luna octombrie

F.A. Ştirile Zilei /

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,Radu Berceanu, a declarat azi, că speră ca în septembrie- octombrie anul acesta să fie finalizate lucrările la pasajul Băneasa, estimate la 61, 2 milioane lei, şi că ar dori o mai bună colaborare cu Primăria Sectorului 1.

"Ministerul ar fi trebuit să lucreze până la intrarea în municipiu. Cu toate acestea am intrat cu DN1 până la mijloc. Prin urmare s-a convenit ca Ministerul Transporturilor să facă lucrarea, cu toate că aparţinea de fapt, primăriei. Trebuie să subliniez că primăria municipiului s-a comportat ca şi cum era interesul ministerului, şi nu a-l municipalităţii" a spus Berceanu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional