Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

PENTRU LUCRĂRILE FINANŢATE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSATESenatul permite construirea pe litoral şi în sezonul estival

E.D. Ştirile Zilei /

Senatul a aprobat, miercuri, OUG care permite executarea de lucrări de construcţie în staţiunile turistice de pe litoral şi în zona plajelor în perioada 15 mai-15 septembrie, în sensul eliminării interdicţiei de construire pentru lucrările executate în cadrul unor programe sau proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile .

Plenul Senatului a adoptat, fără amendamente, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă 21/2014 pentru modificarea Legii 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre.

Senatul a dezbăut acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată

În 6 mai, Guvernul a adoptat o OUG prin care se elimină interdicţia temporară de construire pentru anumite categorii de lucrări, în perioada 15 mai - 15 septembrie a fiecărui an, pentru lucrările executate în cadrul unor programe şi proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, lucrările aflate în derulare, lucrările sezoniere, lucrările care necesită intervenţie urgentă şi a lucrărilor care nu aduc atingere activităţii turistice, în staţiunile turistice de pe litoral sau în zona plajelor cu destinaţie turistică.

Executivul susţine că aceste lucrări - de pregătire, reparare, curăţare a clădirilor, de reparare a străzilor şi de dotare tehnico-edilitară - sunt necesare pentru eliminarea riscurilor privind sănătatea şi securitatea oamenilor şi vor permite o mai bună absorbţie a fondurilor europene.

Actul normativ a fost adoptat de Guvern, după ce pe 1 mai, premierul  Victor Ponta  a fost la Constanţa şi a inspectat lucrările la diverse obiective din Mamaia. Ponta i-a promis atunci lui Mazăre că în prima şedinţă a Executivului va fi emisă o Ordonanţă de Urgenţă care va permite autorităţilor locale să poată construi şi în sezonul estival în cazul proiectelor care sunt începute cu fonduri europene.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional