Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Peste 38 milioane de euro pentru modernizarea grădinilor zoologice

A.T. Ştirile Zilei /

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) a anunţat că va finanţa modernizarea grădinilor zoologice cu 130 milioane de lei (aproximativ 38 milioane de euro). Din această sumă, 75% provine de la bugetul de stat, iar restul va fi asigurat de autorităţile locale. Banii vor fi alocaţi până la sfârşitul anului 2012, de aceştia beneficiind 14 grădini zoologice.

În prezent, în ţara noastră, au fost inventariate un număr de 41 de grădini zoologice, din care 32 sunt grădini propriu-zise, şase sunt acvarii publice, un delfinariu şi două terarii. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, autorităţile publice locale au în proprietate 28 de grădini zoologice, celelalte fiind deţinute de Muzee de Ştiinţele Naturii şi de către proprietari privaţi. Din cele 28 de autorităţi locale, doar 18 au depus proiecte pentru accesarea fondurilor necesare modernizării grădinilor. Fără consumarea acestor bani, pentru adaptarea grădinilor zoologice la cerinţele UE, acestea riscă să fie închise anul viitor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional