Sucursala "Petrom" din Timişoara a anunţat finalizarea investiţiei "Modernizare Parc 1 Calacea". Obiectivul, cuprinzînd Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Managerial, costă aproximativ 48,24 miliarde de lei (fără TVA). Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, din suma totală, pentru lucrările de construcţii şi montaj vor fi alocaţi circa 28 miliarde de lei. Cu ocazia recepţiei lucrării s-a încheiat şi un proces verbal de recepţie a punerii în funcţiune. Potrivit datelor prezentate în document, costul lucrării şi al cheltuielilor pentru efectuarea probelor tehnologice a fost de 137 milioane de, iar valoarea de înregistrare a fondurilor fixe ce se pun în funcţiune este de 50,7 miliarde de lei. Valoarea lucrărilor rămase nerealizate, respectiv achiziţia şi montajul pompelor de injecţie (apă tratată), este de 4,29 miliarde de lei.
"Petrom" Timişoara a investit circa 50 miliarde lei în modernizarea Parcului Calacea
A.T. Ştirile Zilei / 19 iulie 2004








































