Ansamblul rezidenţial Evocasa Viva din Braşov a fost finalizat, potrivit dezvoltatorului imobiliar Adama. Astfel, Adama a marcat cinci oraşe pe harta României în care compania este prezentă cu proiecte finalizate şi livrate cumpărătorilor.
Ansamblul Evocasa Viva, în care au fost investiţi 14 milioane de euro şi a cărui construcţie a durat 18 luni, este plasat la câteva minute de centrul Braşovului, langă lacul Noua şi cuprinde, în primă fază, două clădiri cu zece etaje, care dispun de 148 de garsoniere şi apartamente cu două sau trei camere. Preţurile pentru garsoniere pornesc de la 45.000 de euro, pentru apartamentele cu două camere, 65.000 de euro, iar preţul de pornire pentru apartamentele cu trei camere este de 99.000 de euro. Ansamblul şi apartamentele sunt construite conform Sistemului de Standarde Europene ale companiei Adama.
"Valoarea investiţiei pentru prima fază este de 14.000.000 Euro. În momentul de faţă, 50% din cele 148 de apartamente pe care le are complexul sunt vândute, iar printre facilitaţile pe care noi le oferim cumpărătorilor se număra şi ratele la dezvoltator. Datorită numeroaselor beneficii oferite de complex, a variatelor soluţii de achiziţionare şi oferte concrete pentru credite ipotecare, precum şi a modalităţilor de plată flexibile, sunt convins că, în scurt timp, complexul va fi ocupat integral. Locuitorii Braşovului au acum acces la condiţii de viaţă ideale în complexul Evocasa Viva, între poalele munţilor şi Lacul Noua, dar la numai câteva minute de centrul Braşovului. Iar cei care lucrează în Bucureşti, dar îşi doresc şi o oază de linişte personală, un loc unde să simtă efectele regenerative ale unui mediu nonintruziv, vor opta pentru cumulul de beneficii oferit de Evocasa Viva." a declarat Asher Lax, VP Marketing & Sales Adama.