Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

PIAŢA IMOBILIARĂAnul 2011 va fi unul de stabilizare pentru piaţa centrelor comerciale

C.P. Ştirile Zilei /

Spaţiul disponibil spre închiriere în centrele comerciale moderne a ajuns la sfârşitul lui 2010 la 1,35 milioane mp, după ce au fost deschise trei centre comerciale pe parcursul anului, reprezentând o creştere de 12% a stocului, potrivit reprezentanţilor Colliers International.

"Rata de neocupare a scăzut uşor comparativ cu sfârşitul lui 2009 şi s-a stabilizat în jurul valorii medii de 12%, cu cifre mai mici pentru centrele din Bucureşti şi principalele orase, care rămân principalii poli de atracţie pentru expansiunea retailerilor", explică doamna Ramona Marusac, Senior Associate în cadrul departamentului de retail al Colliers International.

Pe de altă parte, spre deosebire de 2009, anul 2010 nu a adus nicio altă închidere. 2010 a adus însă şi câteva premiere importante: primele doua centre care au intrat în insolvenţă (Tiago Mall Oradea şi City Mall Bucureşti) şi prima vânzare a unui centru aflat în această situaţie - Tiago Mall, dezvoltat de Mivan şi intrat în insolvenţă, a fost cumpărat ulterior la licitaţie de Shopping Center Holding şi anunţat pentru deschidere în primăvara acestui an, mai spun reprezentanţii Colliers International.

Potrivit Colliers International, nivelul chiriei medii în centrele comerciale era de 60-75 de euro pe mp pe lună în Bucureşti, în timp ce în oraşele peste 250.000 de locuitori era de 30-35 euro pe mp pe lună, iar în cele sub 250.000 de locuitori în jur de 15-20 de euro pe mp pe lună.

Pentru 2011, specialiştii Colliers International estimează că foarte puţine proiecte comerciale au şanse să demareze sau să reînceapă, în special datorită problemelor în obţinerea finanţării. Printre cele mai mari proiecte aşteptate să fie livrate în acest an se numără European Retail Park, din Craiova, Polus Center din Constanţa şi Colosseum din Bucureşti.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional