Piaţa spaţiilor de birouri din Bucureşti prezintă semne de stabilizare. În ultimile 12 luni chiriile pentru locaţii "prime", rămânând neschimbate, în contextul unei oferte limitate, se arată în raportul pe Bucureşti aferent trimestrului al doilea din 2011, realizat de compania de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle.
În primul semestru din 2011 suprafaţa totală închiriată, incluzând contractele de renegociere, a fost de 120.000 mp. Chiriile pentru spaţiile din clasa A amplasate în zona centrală s-au menţinut în jurul valorii de 19 euro pe mp pe lună. Rata totală de neocupare este estimată de reprezentanţii Jones Lang LaSalle la 17,2%, fiind mai mică în cazul locaţiilor centrale. Până la sfârşitul anului rata totală de neocupare ar putea coborî sub 10%.
În prezent, stocul modern de spaţii de birouri (clasele A şi B) a ajuns la 1,85 milioane mp. Pentru al doilea semestru din 2011, analiştii Jones Lang LaSalle estimează că se află în construcţie încă 100.000 mp de birouri, 70% din acest stoc fiind deja preînchiriat sau aflându-se în fază avansată de negociere.
Oferta de spaţii noi a anului 2012 va şi mai redusă comparativ cu anul curent, fiind aşteptate doar câteva proiecte noi.
Pe piaţa spaţiilor comerciale nu a avut loc nicio inaugurare semnificativă în primul semestru din 2011, dar sunt aşteptate până la sfârşitul anului patru noi centre comerciale şi două extinderi. Stocul modern de spaţii comerciale din Bucureşti este estimat de specialiştii Jones Lang LaSalle la 570.000 mp (1,45 milioane mp la nivel naţional). Până la sfârşitul anului stocul va creşte în Capitală cu 73.000 mp. Chiriile principalelor centre comerciale se situează între 65 şi 70 euro pe mp pe lună, în timp ce pentru unităţile stradale între 60 şi 75 euro pe mp pe lună şi nu se întrevăd schimbări până la sfârşitul anului.
În ceea ce priveşte spaţiile industriale, stocul din Bucureşti rămâne relativ neschimbat în trimestrul al doilea, fiind estimat în acelaşi raport la un milion mp. Este însă posibilă finalizarea unor noi unităţi până la sfârşitul anului. Chiriile se situează între 3,5-4 euro pe mp pe lună pentru spaţiile industriale la standarde vest europene.
Activitatea pe piaţa spaţiilor rezidenţiale noi din Bucureşti este redusă, după ce în anul 2010 au fost livrate în jur de 2.700 unităţi noi. Deşi preţul mediu solicitat a cunoscut o uşoară creştere în prima jumătate a anului, pe fondul tranzacţionării cu precădere a locuinţelor ieftine, în a doua jumătate a anului consultanţii Jones Lang LaSalle se aşteaptă la o scădere a preţului mediu având în vedere că locuinţele au rămas mult timp la vânzare.