În vederea normalizării relaţiilor dintre brokerii imobiliari şi clienţii lor şi recâştigarea încrederii publicului în personalul agenţiilor imobiliare, Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI)
lansează un sistem de protecţie a clienţilor agenţiilor imobiliare şi de control al agenţilor prin intermediul unui set de contracte care să reprezinte o asigurare juridică.
"ABI îşi propune prin acest concept complex de asigurare juridică să profesionalizeze piaţa tranzacţiilor imobiliare şi să ducă la micşorarea numărului litigiilor dintre brokeri şi clienţii lor. În plus, vrem ca cei care apelează la brokerii membrii ABI să aibă garanţia că au parte de servicii profesionale şi corecte din punct de vedere legal", a declarat domnul Dragoş Vîlceanu, preşedinte ABI.
Potrivit sursei citate, conceptul constă într-un set de contracte standardizate realizate datorită unui parteneriat semnat de ABI cu o casă de avocatură. Aceste contracte sunt create special pentru a proteja clienţii brokerilor imobiliari de clauze abuzive. De acum înainte, cei care doresc să cumpere, să vândă sau să închirieze o proprietate imobiliară prin intermediul unui broker pot solicita aceste documente care sunt realizate în conformitate cu legislaţia românească din domeniu, inclusiv în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor, dar şi cu legislaţia europeană în domeniul imobiliar.
Cu ocazia lansării contractelor standardizate, ABI a înfiinţat şi Comisia de Etică şi Litigii care va supraveghea aplicarea întocmai a contractelor şi respectarea Codului Etic al asociaţiei şi Standardului Imobiliar European. Deşi aceste contracte standardizate nu sunt obligatorii pentru membrii ABI, ele sunt folosite de toţi brokerii imobiliari acreditaţi de asociaţie.