Preţurile locuinţelor, în pofida reducerilor practicate în ultima perioadă, continuă să fie prea mari pentru majoritatea populaţiei, fapt ce impune apelarea la credite bancare. Pentru un salariu de 500 euro băncile oferă un credit pe 30 de ani în jurul sumei de 32.000 de euro, la o rată lunară de 250 de euro, potrivit brokerilor bancari. La această sumă pot fi achiziţionate doar garsoniere cu suprafeţe mici. În schimb, pentru un salariu de 1.000 de euro, băncile sunt în general dispuse să acorde un credit de circa 76.000 de euro, la o rată lunară de 650 de euro. Această sumă permite alegerea dintr-o multitudine de oferte, chiar în zone bune. Astfel, pentru 54.000 de euro Be Igloo oferă apartamente cu o cameră în cartierul Titan, iar pentru 57.450 de euro sunt disponibile studiouri în cartierul Pipera. "În momentul de faţă, majoritatea clienţilor acceseaza creditul Prima Casă (85-90% din clienţi). Creditele cu Prima Casa sunt puţin mai dificile deoarece sunt implicate mai multe părţi - vânzător, client, bancă, fond de garantare, oficiul de cadastru, notar. Dosarul poate să stea mai mult la bancă dacă întârzie oficiul de cadastru sau poate sta mai mult la fond", spune domnul Nimrod Zvik, director de marketing la Be Igloo.
De asemenea, pentru 70.000-75.000 de euro cumpărătorul poate alege într-un apartament cu două camere în Unirea-Nerva Traian sau Turda. "Clienţii care vin cu banii în mână sunt excepţii. Aproape toată lumea care cumpără acum, la fel ca şi în anii trecuţi, cumpără cu credit. Durează mai mult întregul proces, se complică lucrurile pentru toată lumea. Pentru un credit ipotecar, durata este de 25-30 de zile, iar în cazul Prima Casă, timpul creşte până la 45 de zile.", spune Andrei Rusu, directorul agenţiei imobiliare Vission House.
La un venit de 2.000 euro, banca ar fi dispusă să asigure un credit de circa 167.000 de euro, bani cu care pot fi achiziţionate apartamente mari situate în oraş sau la periferie, fie o casă pe pământ. "Casele pe care le vindem noi costă între 95.0000 şi 136.000 euro, cu TVA inclus. Oferim chiar un discount de 10.000 euro la orice casă contractată la 3 luni de la semnarea antecontractului. Altă variantă pe care o folosim este aceea de rate la dezvoltator, care pornesc de la 600 euro", declară domnul Alexandru Petrescu, director de vânzări la Green City.
Clienţii cu salarii de 3.000 euro poat accesa credite de la 255.000 euro cu o rată lunară de 1.800 euro sau chiar mai mari. "Atunci când suma de care dispui se apropie de 300.000 de euro, poţi găsi chiar o vilă în Cotroceni sau la Unirea. De asemenea, poţi cumpăra un apartament de înaltă calitate în orice zonă bine cotată", declară domnul Ştefan Niţă de la agenţia imobiliară Luxury International.