Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Piaţa imobiliarăCel mai bun trimestru de la începutul crizei pentru piaţa de birouri din Bucureşti

C.P. Ştirile Zilei /

În trimestrul trei al acestui an au fost tranzacţionaţi pe piaţa imobiliară din Bucureşti în jur de 100.000 mp de spaţii de birouri, inclusiv închirieri, sub-închirieri, reînnoiri şi renegocieri, conform Raportului de Piaţă al CB Richard Ellis Romania.

Potrivit aceleiaşi surse, trimestrul trei din 2010 a fost cel mai performant pentru piaţa de birouri de la începutul anului 2008 până în prezent, depăşindu-se şi cele mai optimiste scenarii. Cererea de închiriere şi sub-închiriere a fost de 63.400 mp, fata de un nivel mediu de tranzacţionare din perioada 2008-2009 de 50.500 mp. Pentru o parte semnificativa dintre tranzacţii, negocierile au început cu 6 - 9 luni înainte ca ele să fie finalizate, iar chiriaşii au decis sa profite de oportunităţile financiare prezente în piaţă. Astfel, chiria prime rămâne stabilă la 19,5 euro pe mp pe lună, dar se observă o presiune descendentă asupra chiriilor nete efective. Proprietarii sunt presaţi să ofere discounturi atât pentru chiria de bază, cât şi pentru locurile de parcare, perioade de chirie zero, taxe fixe de întreţinere şi contribuţie la amenajarea spaţiului, relevă raportul CBRE.

Majoritatea tramzacţiilor (85%) sunt efectuate de companii internaţionale, mai ales din sectoarele de producţie industrială şi energetică, precum şi sectorul de IT şi telecomunicaţii. Însă, de la începutul anului 2010 şi până în trimestrul trei, industria farmaceutică, în special clinici medicale şi farmacii, a reprezentat aproape 15% din cerere, potrivit aceleiaşi surse.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional