Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2026

Piaţa imobiliară din Timişoara - deficitară la capitolul oferte

Paula Bulzan Ştirile Zilei /

Un apartament cu doua camere este tranzactionat cu 40.000-50.000 de euro

Un apartament cu doua camere este tranzactionat cu 40.000-50.000 de euro

Piaţa vânzărilor de locuinţe din Timişoara continuă să se situeze pe un trend ascendent şi este structurată în două categorii - piaţa locuinţelor de lux şi piaţa locuinţelor pentru clasa medie şi medie plus. Potrivit specialiştilor din piaţa imobiliară, prima categorie lipseşte cu desăvârşire, cel mai probabil din cauză că în acest sector preţurile sunt cuprinse, conform studiilor realizate, între 2.500 şi 4.000 de euro/mp.

În ceea ce priveşte vânzarea locuinţelor din cea de-a doua categorie, 80% dintre acestea au fost achiziţionate prin credite ipotecare. "Este un fenomen care începe să ne pară familiar, care se manifestă peste tot în lume. Se pare că în acest moment randamentul investiţiilor în proiecte rezidenţiale este cel mai ridicat, în sensul că profitul estimat, de 20%, nu este întâlnit în alte sectoare. Iar acest profit este cel minim, existând, însă, cazuri în care se vorbeşte chiar de 100%", ne-a declarat Simona Lazăr, din cadrul agenţiei imobiliare "Casadomi".

Referitor la situaţia Timişoarei, în urma unei priviri rapide asupra sectorului rezidenţial (în special de apartamente) se poate concluziona că mai sunt multe de făcut pentru echilibrarea raportului cerere-ofertă. Acesta este deja un motiv pentru care preţul este stabilit în funcţie de conjuncturi. Primele blocuri construite în Timişoara - în Centru, Circumvalaţiunii, Tipografilor - datează din anii 1960. În anii 1970 au început să fie construite blocuri în Calea Aradului. Girocului, Dacia, Zona Bucovina, Steaua, în timp ce parte din Matei Basarab şi Odobescu au fost concretizate în anii 1980. După acest an, au început să se concretizeze proiectele celor de la Banu Construct sau Sinergy. Altele se afla în derulare, unele cam de mult timp.

"Ideea este că timpul a început să-şi pună amprenta asupra construcţiilor vechi, iar cele noi se lasă aşteptate. Nu însă şi preţurile. Acestea cresc atât pentru apartamentele vechi cât şi pentru cele noi. De o relaxare în acest sens nu poate fi vorba. Un apartament cu două camere se tranzacţionează cu 40.000-50.000 de euro, atât în Circumvalaţiunii, cât şi în Calea Aradului, iar în Bucovina preţul este sensibil egal", a mai precizat Simona Lazăr. Diferenţele rezultă din poziţia pe nivel şi amenajări. Referitor la imobilele noi, majoritatea sunt contractate încă din faza de proiect. Preţul de achiziţie este de aproximativ 1.000 de euro/mp, în funcţie de zonă şi de finisaje, însă exis­tă şi apartamente al căror preţ a fost stabilit la 1.500 euro/mp plus TVA. "Având în vedere că valoarea de achiziţie a terenurilor şi materialelor de constucţie va creşte, iar forţa de muncă este din ce în ce mai puţină şi mai scumpă, la veşti bune în ceea ce priveşte preţul apartamentelor nu ne putem aştepta. O alternativă poate fi o ofertă bogată, dar deocamdată nici despre aşa ceva nu poate fi vorba", este de părere reprezentantul agenţiei "Casadomi".

Familiile tinere, cu venituri de la mediu în sus, reprezintă clienţii cel mai des întâlniţi pe piaţa rezidenţială. Specialiştii din domeniu spun că anul aces­ta la modă sunt construcţiile de blocuri noi, în ciuda preţurilor relativ ridicate şi comparabile cu cele ale caselor, de circa 1.200 de euro pe metrul pătrat.

Un apartament de lux cu trei camere, "la cheie", situat într-un bloc dotat cu instalaţii moderne, parcări/garaje şi curte proprie sau chiar camere de supraveghere video, este achiziţionat cu preţuri cuprinse între 80 şi 100.000 de euro. Deşi cu preţuri similare se pot cumpăra case mai vechi în diferite cartiere din zona periferică a Timişoarei, cei mai mulţi achizitori preferă confortul apartamentelor din blocurile noi.

Şi apartamentele din imobilele istorice au preţurile în creştere, astfel încât, la ora actuală, o astfel de locuinţă situată în centrul Timişoarei se tranzacţionează cu circa 1.000 de euro/mp. Cu toate acestea, cele mai tranzacţionate proprietăţi rămân apartamentele situate în blocurile vechi, pentru simplul motiv că acest tip de proprietăţi constituie încă oferta cea mai mare în acest moment. Specialiştii imobiliari sunt de părere că abia peste trei ani, când se preconizează livrarea masivă pe piaţă a proiectelor de blocuri noi, va exista un echilibru pe piaţă. Totodată, un apartament vechi, cu două camere, este tranzacţionat la circa 40-45.000 de euro, faţă de perioada similară a anului trecut, când o astfel de locuinţă putea fi cumpărată cu 10% mai puţin.

O explozie a preţurilor se poate observa şi la terenurile pentru case. Reprezentanţii pieţei explică faptul că, pe fondul dezechilibrului dintre cerere şi ofertă, preţul terenurilor pentru case a crescut chiar cu 15- 20%. De câţiva ani, în zona de vest a ţării, cererea continuă să fie mult mai mare decât oferta şi nici în viitorii ani nu se întrevede o scădere a acestui ritm.

Specialiştii spun că, în anul 2006, evoluţia pieţei construcţiilor a fost favorabilă, atingând un nivel peste aşteptări, estimat la peste 6 miliarde de euro. Previziunile pentru 2007 prevăd o creştere cu încă 15%. Ritmul poate fi accelerat ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, competiţia fiind mai accentuată la nivelul distribuitorilor de servicii şi materiale aferente construcţiilor. Piaţa rezidenţială se evidenţiază prin proporţie şi prin banii pe care îi înghite.

Investiţiile în segmentul construcţiilor sunt absorbite, în proporţie de 60%, de Capitală, restul de 40% fiind repartizaţi pe zone - Ardeal, Banat, Oltenia, Moldova - şi pe oraşe - Cluj, Constanţa, Braşov, Timişoara etc. Creşterea preţului terenurilor şi a materialelor de construcţii par a adânci şi mai mult prăpastia dintre cererea şi oferta existentă pe segmentul rezidenţial.

Timişoara încă beneficiază de suprafeţe apreciabile de teren pe raza oraşului. Cu toate acestea, s-a construit destul de puţin, în special în sectorul rezidenţial.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional