Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Piaţa ImobiliarăEuropa Centrală şi de Est - piaţă imobiliară în creştere

C.P. Ştirile Zilei /

Piaţa imobiliară din regiunea Europei Centrale şi de Est se află pe o pantă ascendentă, potrivit unui grup de 200 investitori cu portofolii de peste 710 miliarde de dolari care au participat la un sondaj realizat la nivel global de compania de consultanţă imobiliră Colliers International. Investitorii se aşteaptă să îşi crească sau cel puţin să îşi menţină nivelul portofoliilor lor imobiliare în urmatoarele 12 luni.

"Cumpărătorii au devenit mai optimişti în ceea ce priveşte premisele de închiriere şi exit dintr-o tranzacţie, ceea ce îi determina să fie mai agresivi în politica de preţuri. De cealaltă parte, există vânzători motivaţi să vândă, mai ales în cazul celor care deţin active neperformante sau se află sub presiunea băncilor creditoare", a declarat Lake Horsley, Director Investment Services Colliers International.

Unii investitorii analizează acum clădiri de birouri din zone centrale ale Bucureştiului. Pe fondul scăderii randamentelor în pieţe precum Varşovia sau Praga, oportunităţile din România devin mai atractive. Se simte şi o crestere a cererii pe segmentul de retail şi big box-uri, ceea ce ar putea să conducă la închiderea unor tranzacţii spre începutul anului viitor, potrivit Colliers International.

Printre principalele rezultate ale sondajului asupra opiniei investitorilor realizat în trimestrul trei al lui 2010 se regăsesc câteva referiri esenţiale la Europa Centrală şi de Est:

În regiunea CEE (Europa Centrală şi de Est) Varşovia a rămas cea mai populară destinaţie mai ales pentru clădirile de birouri. Alte destinaţii populare din punctul de vedere al investitorilor sunt Kiev, Praga, Moscova şi Bucureşti, dar şi câteva capitale baltice. Sudul Sofiei, Liubliana, Belgrad şi Atena rămân pe radarul investitorilor.

În afara de segmentul de birouri, s-a manifestat un interes activ în retail, mai ales în Polonia, Cehia şi Ucraina, dar şi în Ungaria şi România.

În ceea ce priveşte costul finanţării, imaginea este similară: 48% dintre respondenţi nu se aşteaptă la o scadere a costurilor creditării în urmatoarele 6-12 luni, în timp ce 30% consideră că dobânzile vor scădea. Paradoxal, în contextul în care majoriatea investitorilor sunt activ interesaţi de diverse active, pare că rezultatele contrazic comentariile des întâlnite conform cărora lipsa finanţării şi costul ridicat al banilor împiedică revenirea pieţelor de investiţii.

Majoritatea investitorilor consideră că regiunea a fost deja lovită destul de tare în perioada care a trecut, aşa că orice impact care ar urma va fi de neglijat atâta timp cât guvernele statelor vor continua programele de stabilizare economică. Aceşti factori - şi mai ales costurile de producţie scăzute din regiune, împreună cu nivelul relativ scăzut al datoriilor publice şi expunerea minimă la pieţele de capital internaţionale, plasează regiunea Europei Centrale şi de Est într-o poziţie favorabilă revigorării economice, mult înaintea altor pieţe din lume, care îşi vor reveni mai anevoios.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional