Volumul investiţiilor în piaţa imobiliară din România a crescut cu 23,4% în primul semestru din 2011 comparativ cu perioada similară a anului precedent, ajungând la 279,1 milioane euro. Din această sumă, 125,6 milioane euro reprezintă valoarea segmentului de birouri, relevă un studiu al companiei de consultanţă imobiliară "CBRE România".
Piaţa birourilor de top dă semne de stabilizare şi prezintă interes în rândul dezvoltatorilor şi fondurilor internaţionale.
Segmentul industrial ocupă al doilea loc ca interes în rândul investitorilor. Astfel, a crescut numărul tranzacţiilor cu terenuri având ca destinaţie spaţii de depozitare şi producţie, precizează reprezentanţii "CBRE".
În acelaşi timp, deşi performanţa centrelor comerciale de top este comparabilă cu anii anteriori crizei, volumul financiar necesar achiziţionării unor astfel de proprietăţi, depăşeşte posibilităţile curente ale pieţei. Cu toate acestea, platformele industriale cumpărate iniţial pentru dezvoltare rezidenţială sunt din nou în interesul investitorilor, de data aceasta pentru dezvoltări de retail.
Activitatea pe segmentul terenurilor rămâne scăzută, puţine tranzacţii fiind încheiate. Printre cele mai importante tranzacţii din semestrul I din 2011 se evidenţiază vânzarea unui teren de 31 ha cu destinaţie industrială, cea mai mare tranzacţie ca suprafaţă din ultimii trei ani, se menţionează în studiu.