Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a înregistrat o creştere cu 77% a numărului de înscrieri a construcţiilor şi cu 1% a operaţiunilor de primă înscriere a terenurilor, în luna iulie 2010 faţa de aceeaşi lună a anului trecut.
O creştere de 22% a fost înregistrată, de asemenea, la înscrierea tranzacţiilor imobiliare în cartea funciară şi de 52% la înscrierea ipotecilor, luna trecută faţă de iulie 2009.
Pe de altă parte scăderi dramatice s-au înregistrat în ceea ce priveşte numărul de dosare depuse în vederea exproprierii pentru obiective de interes naţional (-90%) şi numărul de titluri de proprietate emise (-63%).
Comparativ cu luna iunie 2010 în luna iulie 2100 creşterea numărului de înscrieri a construcţiilor nu mai este atât semnificativă, doar 2%, iar la operaţiunea de primă înscriere a terenurilor în cartea funciară creşterea a fost de 13 procente.
Creşteri s-au înregistrat, de asemenea, în luna iulie faţă de luna iunie în ceea ce priveşte numărul lucrărilor de cadastru (51%) precum şi al scoaterii terenurilor din circuitul agricol (cu 9%). La capitolul înscrierea ipotecilor în cartea funciară creşterea a fost doar de 2%.
Faţă de luna iunie în luna iulie s-au înregistrat scăderi mici ale numărulului de tranzacţii imobiliare (-1%), dar scăderi foarte mari în ceea ce priveşte numărului de dosare depuse în vederea exproprierii (-95%) şi în ceea ce priveşte titlurile de proprietate emise (-51%).




































