În primele trei trimestre ale anului stocul total de spaţii de retail modern a crescut la nivel naţional cu aproape 123.000 mp. Astfel, la sfârşitul lunii septembrie stocul total a ajuns la 1,35 milioane mp, inclusiv proiectele nou livrate, conform unui studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.
Potrivit aceleiaşi surse, în primele 9 luni ale anului au fost livrate patru centre comerciale:
Sun Plaza (Bucureşti), Atrium Center (Arad), Cocor Luxury Store (Bucureşti), Promenada Mall - Severin Shopping Center (Drobeta Turnu Severin). Bucureştiul are o pondere de 70% din spaţiul livrat.
În al treilea trimestru al anului 2010 au fost înregistrate două livrări semnificative, respectiv Promenada Mall - Severin Shopping Center, în Drobeta Turnu Severin, dezvoltat de BelRom Real Estate, şi renovarea Cocor (fostul magazin universal), care a fost relansat sub numele Cocor Luxury Store. Conform analizei DTZ, stocul total de retail modern va ajunge la 1,38 milioane mp până la sfârşitul anului, luând în calcul livrarea planificată a Gold Plaza (Baia Mare), un mall de 30.000 mp suprafaţă închiriabilă.
De la începutul anului 2010 mai multe proiecte de retail au fost anunţate pe piaţă, printre care Coresi Shopping City din Braşov (dezvoltat de Centerra), incluzând un mall cu suprafaţa închiriabilă de 40.000 mp şi Electroputere Shopping City din Craiova (care urmează să fie dezvoltat de K & S), cu 55.000 mp, ambele planificate să fie finalizate în trimestrul trei din 2011. În cazul în care toate proiectele anunţate vor fi livrate, volumul de spaţii noi de retail pentru 2011 va totaliza 232.085 mp suprafaţă închiriabilă, în creştere cu 52% faţă de acest an. Bucureştiul ar avea o pondere de numai 11% din acesta valoare.
În privinţa chiriilor, reprezentanţii DTZ precizează că în trimestrul III al anului a continuat contracţia acestora, în special în cazul centrelor comerciale din zone periferice. În cazul locaţiilor premium, s-au înregistrat reduceri moderate, de 5% de la un trimestru la altul, respectiv de 15-20%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.
În ceea ce priveşte retail-ul stradal, chiriile cerute pentru proprietăţi premium pe principalele artere de cumpărături s-au diminuat cu aproximativ 10% din trimestrul I până în prezent, situându-se între 65-80 euro pe mp pe lună pentru bulevardele Magheru - Bălcescu, urmate de Calea Victoriei, unde chiriile solicitate au variat între 50-65 euro pe mp pe lună (pentru spaţii de aproximativ 100 mp), mai spun reprezentanţii DTZ Echinox.