Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Piaţa imobiliarăUşoară creştere a preţurilor la apartamente la sfârşitul primului trimestru faţă de începutul anului

C.P. Ştirile Zilei /

Deşi primul trimestru din 2010 a început în forţă pentru piaţa apartamentelor, în luna martie s-au înregistrat creşteri de preţuri la aproape toate categoriile imobiliare, astfel încât, în multe cazuri preţurile înregistrate la sfârşitul primului trimestru au revenit la acelaşi nivel sau au depăşit chiar valorile de la sfârşitul anului trecut. "Evoluţia preţurilor la apartamente în primul trimestru a fost oscilantă şi foarte dinamică. După scăderile din prima lună a anului, preţurile au revenit, în martie fiind foarte aproape de nivelul înregistrat la sfârşitul anului trecut", susţine Adrian Erimescu, directorul general al portalului imobiliare.ro.

Potrivit sursei citate, indicele imobiliare.ro, realizat pe baza anunţurilor publicate pe portal cu referire la apartamentele de bloc aflate la vânzare, a înregistrat o scădere considerabilă în prima jumătate a anului, astfel încât în luna februarie a atins o valoare de 1.200 euro pe mp suprafaţa utilă. Însă, din a doua jumătate preţurile solicitate pentru apartamente au început să crească, iar la sfârşitul primului trimestru valoarea este foarte apropiată de cea a lunii ianuarie, respectiv 1.211 euro pe mp. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă, agenţiile imobiliare şi dezvoltatorii cereau 1.323 euro, se înregistrează o diferenţă de doar 8.5%.

Domnul Erimescu precizează că în Bucureşti, preţul apartamentelor a ajuns în luna martie la 1.298 euro pe mp, faţă de 1.315 euro pe mp, valoarea înregistrată la începutul trimestrului. Astfel, preţul mediu cerut pentru apartamentele din ansamblurile rezidenţiale noi din Bucureşti a trecut din nou peste pragul de 1.500 euro, ajungând la valoarea de 1.506 euro/mp de suprafaţă utilă la sfârşitul primului trimestru, reprezentând o creştere de 3% faţă de valoarea înregistrată la începutul lunii ianuarie, 1.461 euro pe mp. Scăderi s-au înregistrat doar în cazul apartamentelor cu 4 camere. Preţul apartamentelor vechi din Capitală a evoluat însă diferit faţă de cele noi, valoarea indicelui imobiliar înregistrând scăderi la toate categoriile în luna martie. Per ansamblu, pe parcursul primului trimestru, preţul mediu al apartamentelor vechi a scăzut cu 2.2%, ajungând la finalul intervalului la valoarea de 1.241 euro pe mp util. Chiar şi aşa, preţurilor apartamentelor vechi cu trei şi patru camere se menţine mai ridicat cu 1.7%, respectiv 0.8% faţă de valoarea înregistrată la sfârşitul anului trecut.

Domnul Adrian Erimescu mai spune că în Braşov la sfârşitul primului trimestru, preţul mediu cerut pentru apartamente are o valoare de 952 euro pe mp de suprafaţă utilă, cu 0.2% mai mare faţă de valoare înregistrată la sfârşitul anului trecut. Apartamentele noi s-au scumpit în luna martie cu 1,6%, preţul mediu crescând de la 994 euro pe mp la 1.010 euro pe mp. Preţul cerut pentru apartamentele vechi cu o cameră a crescut în primul trimestru cu 3.8%, în timp ce preţul celor cu patru camere a scăzut cu aproape 5%.

În Cluj-Napoca, la sfârşitul primului trimestrul, indicele a atins valoarea de 1.037 euro pe mp util pentru apartamentele din oraş, cu 4.3% mai ridicată decât valoarea de 994 euro pe mp din luna ianuarie.

De asemenea, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a trecut în luna martie pragul de 1.000 euro pe mp, ajungând la 1.011 euro pe mp. Totodată, valoarea curentă este cu 5.1% mai mare decât cea înregistrată în luna martie 2009. Preţul apartamentelor vechi a scăzut până la 1.047 euro pe mp la sfârşitul primului trimestru.

Pe de altă parte apartamentele din Constanţa s-au ieftinit per ansamblu cu aproape 2% în primul trimestru al anului; în martie, indicele imobiliare.ro înregistrând o valoarea de 1.035 euro pe mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea medie actuală este cu 19.5% mai mică. În prezent, preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi din Constanţa este de 1.058 euro/mp util, respectiv 1.031 euro/mp util pentru cele vechi.

Piaţa imobiliară din Iaşi dă semne de revigorare, astfel că indicele ajunge la sfârşitul lunii martie la valoarea de 942 euro pe mp suprafaţă utilă, în creştere cu 2.1% faţă de luna ianuarie. Diferenţa dintre preţul apartamentelor noi şi a celor vechi se menţine ridicată: 1.022 euro pe mp de suprafaţă utilă în cazul apartamentelor noi, faţă de 913 euro pe mp pentru apartamentele vechi.

În Timişoara preţul mediu pe metru pătrat de suprafaţă utilă a ajuns în luna martie la valoarea de 961 euro pe mp, valoare cu 0.8% mai ridicată decât cea din luna ianuarie. Indicele relevă o valoare de 1.021 euro pe mp în cazul apartamentelor noi, faţă de 952 euro pe mp pentru apartamentele vechi, afirmă domnul Adrian Erimescu

Lansat în ianuarie 2000, imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional