Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

PIAŢA IMOBILIARĂVara, locuinţele au preţuri mai mici

C.P. Ştirile Zilei /

Vara, locuinţele au preţuri mai mici

Scăderea cererii pentru locuinţe în perioada verii îi determină pe unii dezvoltatori să ajusteze uşor preţurile pentru a atrage cumpărători, dar şi să ofere o serie de facilităţi, precum dicounturi de 2000 - 5000 de euro, celor care fac astfel de achiziţii în aceste luni.

Din acest motiv, potrivit Be Igloo, perioada verii este potrivită pentru achiziţia unei locuinţe, pentru a beneficia de mai multe avantaje faţă de celelalte perioade ale anului.

Pe timpul verii, dezvoltatorii fac discounturi între 2000 şi 5000 de euro, însă aceste oferte sunt limitate. Din toamnă, în schimb, de la reluarea activităţilor, există o tendinţă a creşterii preţurilor. De asemenea, mobila, electrocasnicele sau serviciile de amenajare sunt mai ieftine, iar băncile vin cu oferte promoţionale de creditare, pe lângă Programul Prima Casă.

În plus, clienţii care cumpără un apartament vara cu scopul unei investiţii, respectiv pentru a închiria, au avantajul de a cumpăra cu un preţ promoţional şi de a închiria în doar câteva luni (septembrie/octombrie), când se încep studiile universitate şi cererea este mare, la un preţ mai bun, dar şi de a vinde locuinţa achiziţionată la un preţ mai mare la momentul oportun.

"Le recomandăm tuturor celor care au economisit pe parcursul anului să achiziţioneze o locuinţă pe timpul verii pentru că, în această perioadă, toate condiţiile sunt în favoarea lor: oferte de vară -apartamente la preţuri cu 2000 - 5000 de euro mai mici, acces la programul Prima Casă 4, credite accesibile, mobilă şi electrocasnice la preţuri mult mai ieftine. Iar cel mai important aspect este legat de profitabilitatea de a cumpăra în această perioadă, atât pentru cei care au ca principal scop investiţia prin închiriere sau revânzare, cât şi pentru cei care cumpără în folos propriu, pentru că tendinţa preţurilor este de a urca toamna, odată cu reînceperea activităţilor, cel puţin în rezidenţial", a declarat Managing Partner Be Igloo, Nimrod Zvik.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional