Tranzacţiile imobiliare din Europe Centrală şi de Est au totalizat în 2010 în jur de 5 miliarde euro, în creştere cu 90% comparativ cu anul 2009. Tranzacţiile de peste 100 milioane euro au reprezentat 45% din volum, potrivit companiei de consultanţă imobiliară CBRE.
Conform aceleiaşi surse, în volumul total al tranzacţiilor Rusia a deţinut primul loc, fiind urmată de Polonia. Cumulat, cele două state au acoperit 74% din volum.
Cea mai mare pondere în volumul tranzacţiilor din regiune l-a avut sectorul de birouri, respectiv 46%.
Reprezentanţii CBRE se aşteaptă ca în 2011 marile fonduri de investiţii să continue să efectueze investiţii selectiv, în pieţele principale ale regiunii, însă nu se aşteaptă la un val de vânzări de portofolii, având în vedere că preţurile de strigare sunt relativ mari în cele mai multe cazuri, deoarece proprietăţile au fost achiziţionate preponderent în ultimii ani.