Totalul investiţiilor imobiliare în Europa a atins 20.5 miliarde de euro în primul trimestru al 2011, reprezentând o creştere de 6% faţă de acelaşi interval al anului trecut, conform unui raport al DTZ Research.
Între principalele pieţe europene, Germania a înregistrat cel mai mic declin în acest trimestru. Franţa şi Marea Britanie, pe de altă parte, au avut căderi semnificative.
În România, volumul de investiţii la sfârşitul primului trimestru a fost de aproximativ 200 milioane de euro. Creşterea de 86% de la un trimestru la altul (primul trimestru din 2011 faţă de trimestrul patru al 2010) se justifică prin preluarea portofoliului de proprietăţi imobiliare Europolis, reprezentând 90% din volumul total de investiţii înregistrat în primul trimestru al 2011.
Investitorii internaţionali şi-au cresut ponderea la 36% din totalul volumelor în Trimestrul 1 al 2011 (7.4 miliarde de euro). Investitorii din afara Europei au preluat conducerea trimestrul acesta, investind 4 miliarde de euro. Şi investitorii americani şi cei canadieni au fost extrem de activi, alocând Europei 2 miliarde de euro, mai ales pe pieţele principale.
Sectorul de retail, cu investiţii de 8.3 miliarde de euro, şi piaţa centrelor comerciale în particular au continuat să atragă interesul investitorilor şi au depăşit segmentul de birouri, care a atras numai 7.7 miliarde de euro.
DTZ Echinox estimează că retail-ul va rămâne sectorul lider al tranzacţiilor de investiţii până la sfârşitul anului 2011 în România. În ceea ce priveşte nivelul yield-urilor pentru proprietăţi prime, ne asteptăm să vedem o comprimare a acestora începând cu sfârşitul anului 2011, începutul lui 2012. În prezent, yield-urile prime pot atinge 8% (birouri), 8.5% (retail), 10.5% (industrial).