După trei ani de scăderi succesive, evoluţia preţului solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare de proprietari, intermediari şi dezvoltatori este pozitivă în primul trimestru al 2011, conform unei analize comparative realizată de Imobiliare.ro. Casele şi vilele, însă, şi mai ales terenurile intravilane nu au ieşit încă din recesiune şi înregistrează, în continuare, scăderi importante de preţ.
Apartamentele, atât cele vechi cât şi cele noi, au avut o evoluţie pozitivă, în creştere, în primul trimestru al anului. Valoarea Indicelui naţional imobiliare.ro, înregistrată la finalul primului trimestru, a fost de 1.043 euro/mp util, cu 0,97% mai mare decât valoarea înregistrată la finalul lunii decembrie 2010 (1.033 euro/mp util).
Spre deosebire de apartamente, evoluţia preţului cerut pentru casele şi vilele construite înainte de 1990 scoase la vânzare în principalele oraşe din ţară a fost preponderent negativă, cu excepţia proprietăţilor din Cluj-Napoca care au înregistrat o creştere de 1%. La Timişoara s-a înregistrat cea mai mare scădere de preţ, de peste 14%. Scăderi importante au avut loc în Capitală (-8,4%), dar şi la Constanţa (-6,8%). La Braşov, preţul solicitat pentru casele construite înainte de 1.990 a scăzut cu 0,8% în intervalul analizat.
Preponderent negativă a fost şi evoluţia preţului cerut pentru casele şi vilele construite după 1990 scoase la vânzare în principalele oraşe din ţară, excepţie, de această dată, făcând Braşovul unde s-a înregistrat o creştere de 4% şi Timişoara (+0,1%). Cea mai mare scădere pe acest segment a fost înregistrată la Constanţa (-7,2%). În Capitală, casele şi vilele construite după 1990 s-au ieftinit cu 3,7%, ajungând să concureze cu apartamentele noi, în timp ce în Cluj-Napoca, scăderea a fost de 1,8%.
Singurul segment rezidenţial care este încă departe de a-şi reveni este cel al terenurilor pentru construcţii care înregistrează în continuare scăderi importante de preţ în toată ţara. La Braşov şi la Cluj, preţurile la finalul primului trimestru au fost cu 15,8%, respectiv 13,7%, mai mici decât la finalul trimestrului patru din 2010. La Constanţa, scăderea a fost de 5%, iar în Capitală de aproape 3%. Doar la Timişoara putem vorbi de o stagnare pe acest segment.