Din numărul total de circa 7,3 milioane de locuinţe din România, aproximativ 2,9 milioane nu au băi, potrivit unui studiu INS, citat de compania Cesarom, producător de plăci ceramice. Ţara noastră se situează pe ultimul loc în Europa, cu 40% din populaţie care locuieşte în case fără băi, după ţări ca Bulgaria, Lituania sau Letonia, unde procentul este de 26% respectiv 17% şi 16%, conform Eurostat.
"Pentru amenajarea băilor din cele 2,9 milioane de locuinţe, ar fi nevoie circa 58 de milioane de metri pătraţi de plăci ceramice. Această cantitate reprezintă de aproximativ trei ori vânzările de gresie şi faianţă din acest an, care se vor ridica la 20 de milioane de metri pătraţi", a declarat Eduard Măcărescu, Director de Operaţiuni al Cesarom.
Conform unui studiu realizat de INS, în mediul rural există aproximativ 88% de locuinţe fără băi proprii, în timp ce în mediul urban procentul ajunge la doar 12%.
"Locuinţele fără băi din România se întâlnesc mai ales în zonele rurale ca urmare a inexistenţei reţelelor de canalizare şi de apă curentă", a mai adăugat Directorul de Operaţiuni al companiei.
Totuşi, numărul locuinţelor din România care au băi se află în continuă creştere. Astfel, dacă în urmă cu cinci ani procentul locuinţelor fără baie era de 48%, iar acum este de circa 40%, în următorii trei ani acesta s-ar putea diminua până la 35%.
Cantitatea medie de plăci ceramice pentru amenajarea unei băi este de aproximativ 5 metri pătraţi de gresie şi circa 15 metri pătraţi de faianţă. Potrivit calculelor Cesarom, pentru placarea cu gresie şi faianţă a băilor din cele 2,9 milioane de locuinţe, românii vor cheltui în medie 1,45 miliarde de lei (345 milioane de euro).
Estimările au fost realizate ţinându-se cont de preţul mediu actual pentru un metru pătrat de plăci ceramice care se ridică la 25 lei.