Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

PIAŢA IMOBILIARĂUşoară scădere a căştigurilor salariale în construcţii în luna mai

C.P. Ştirile Zilei /

La nivel naţional, câştigul salarial mediu nominal brut în construcţii a fost de 1.665 de lei în luna mai 2011, cu 1,5% mai mic comparativ cu luna precedentă, dar cu 6,8% mai mare comparativu cu mai 2011. În acelaşi interval, salariul mediu nominal net a fost de 1.210 lei, cu 1,5% faţă de luna aprilie şi cu 7,65% mai mare comparativ cu mai 2010, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

În tranzacţii imobiliare salarial mediu nominal brut în luna mai 2011 a fost de 1.919 lei, cu 9,8% mai mic comparativ cu luna precedentă, dar cu 2,62% mai mare raportat la mai 2010. Salariul mediu nominal net a fost în aceeaşi lună de 1.399 lei, cu 9,7% mai mic decât în luna aprilie, dar cu aproximativ 6% mai mare faţă de luna mai 2010, conform aceleiaşi surse.

Raportat la întreaga economie, câştigul salarial mediu nominal brut în luna mai 2011 a fost de 2.008 lei, cu 2,8% mai mic decât în luna precedentă, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.458 lei, în scădere faţă de luna anterioară cu 40 lei (-2,7%), mai spun reprezentanţii INS.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional