Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2026

PÎNĂ ÎN 2006,"Lafarge" va investi 27 milioane de euro

Eli Roman Ştirile Zilei /

"Lafarge Romcim" România avea, la sfîrşitul anului trecut, un capital investit în operaţiunile din ţara noastră de 300 milioane de euro, ne-a declarat Philippe Questiaux, directorul companiei. Recentrarea pe activităţile tradiţionale ale societăţii (ciment, agregate/betoane, gips/ plăci de gips-carton, acoperişuri), la sfîrşitul anului trecut, s-a realizat prin vînzarea operaţiunilor "Lafarge Var" către un operator privat industrial din domeniul materialelor de construcţii "Simcor Management" Oradea SA. În aceste condiţii, conducerea companiei urmăreşte să consolideze poziţia pe piaţă pe care grupul francez o deţine în prezent. Totodată, domnul Questiaux a precizat că vor fi monitorizate evoluţiile şi tendinţele generale din construcţii în domeniul infrastructurii sau în cel rezidenţial, astfel încît să fie sesizate zonele cu potenţial real de creştere. "În funcţie de aceşti parametri, investiţiile «Lafarge» în România pot creşte, faţă de nivelul actual de 15 milioane euro, ajungînd în 2006 la 27 milioane de euro", ne-a mai declarat domnia sa.

În multe domenii de activitate importante pentru "Lafarge" au fost realizate şi implementate îmbunătăţiri. Domnul Questiaux consideră că "în continuare mai sînt aspecte care pot fi ameliorate pentru a considera mediul de afaceri românesc ca fiind pregătit pentru aderarea la UE".

Compania "Lafarge" are operaţiuni care se desfăşoară de mult timp în ţări din UE, în ţara noastră începînd din 1997. Prin urmare, compania franceză deţine experienţa legislaţiei comunitare în domeniul în care activează. În acest moment, "Lafarge" cunoaşte şi poate să anticipeze aspectele care vor fi actualizate standardelor europene începînd din 2007, deşi aderarea României la UE va presupune perioade de tranziţie negociate la fiecare capitol al integrării, a subliniat reprezentantul companiei. Philippe Questiaux ne-a mai declarat că interesul investitorilor străini de a veni în ţara noastră vizează "în general, un climat economic şi politic stabil, lucruri care în România se află deja pe un culoar bun".

La nivel de grup, "Lafarge" a raportat, pentru anul, trecut vînzări de 13,6 miliarde de euro, în scădere cu 6,5% faţă de anul 2002. Grupul derulează activităţi în 75 de state, avînd aproximativ 75.000 de salariaţi. În ţara noastră are 1.800 de angajaţi şi a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 6.000 miliarde de lei, cu aproximativ 20% peste nivelul raportat în 2002.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional