Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

PÎNĂ LA SFÎRŞITUL ACTUALEI SESIUNI PARLAMENTAREIpotecile vor fi transformate în valori mobiliare

Piaţa Imobiliară /

Ipotecile vor fi transformate în valori mobiliare, pînă la sfîrşitul actualei sesiuni parlamentare, prin programul "Dezvoltarea pieţei de capital din România", în scopul atragerii mai multor fonduri pentru construirea de locuinţe, a declarat, la sfîrşitul săptămînii trecute, preşedintele Comisiei de Buget Finanţe Bănci Asigurări din Senat, Varujan Vosganian.

Vosganian a spus că România are nevoie de 30-40 de miliarde de euro pentru construirea unui milion de locuinţe noi.

Pentru acoperirea acestor sume "nu sunt suficienţi doar banii celor care au nevoie de o locuinţă, ci şi de o mobilizare a unor sume de la cei care nu doresc să-şi construiască locuinţe. Acest lucru se poate realiza prin cotarea ipotecilor pe bursă sau prin emisiunea de obligaţiuni care să aibă la bază ipotecile", a precizat Varujan Vosganian.

Preşedintele Comisiei a spus că această piaţă ar putea să ajungă la cîteva miliarde de euro, avînd în vedere fluxurile financiare străine, de pînă la 15 miliarde de euro, care vor intra în România în anii ce vor veni, cît şi fluxurile financiare interne, tot de 15 miliarde de euro, provenite din rata acumulării şi din economiile populaţiei.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional