Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Preşedintele FORD: Infrastructura deficitară din România reprezintă un handicap

Ştirile Zilei /

Ford va produce în acest an la Craiova 60.000 de unităţi B-Max

Ford va produce la Craiova, în acest an, 60.000 de unităţi B-Max, iar pentru anul viitor estimează construcţia a cel puţin 100.000 de maşini, a anunţat, ieri, compania. "În 2012 vom produce 60.000 de automobile B-Max, iar la anul vom creşte producţia în aşa fel încât să ajungem în 2013 la 100.000 de unităţi sau poate chiar mai mult", a comunicat Ford.

Preşedintele Ford România, Jan Gijsen, a declarat la Craiova că ciclul de producţie va fi în acest an de o maşină la 1,7 minute, iar când uzina va ajunge la capacitate maximă cadenţa va fi de o maşină pe minut.

Numărul de motoare produse va fi diferit faţă de cel al automobilelor realizate local, întrucât o mare parte dintre acestea vor fi livrate către alte fabrici ale grupului.

Şeful Ford România a spus că în prezent negocierile în ceea ce priveşte noua formă a contractului prin care Ford a preluat uzina auto de la Craiova, în 2007, sunt avansate şi că speră ca în curând să se ajungă la un acord.

B-Max va fi lansat mai întâi pe principalele pieţe europene şi ulterior în România. "Vom lansa întâi modelul către pieţele principale din Europa, iar lansarea în România se va face ulterior. Nu ştim care va fi durata de timp, poate fi chiar o lună sau două", a spus Gijsen, citat de Mediafax.

Maşinile vor fi livrate atât pe cale rutieră, cât şi feroviară şi navală.

Gijsen a menţionat că infrastructura deficitară din România reprezintă un handicap în ceea ce priveşte timpii de distribuţie ai furnizorilor.

În prezent, la uzina de la Craiova se fabrică automobile de preserie, iar până în luna februarie se va atinge un volum de 60 astfel de unităţi. O parte din unităţile de preserie vor fi utilizate în interiorul unităţii de producţie pentru activităţile de training, teste, dar şi pentru lansarea modelului la Salonul Auto de la Geneva.

În fabrică lucrează 3.500 de persoane. Personalul va fi suplimentat pe măsură ce va creşte nivelul producţiei.

Pe platforma fabricii de la Craiova s-au instalat opt furnizori de componente. Uzina de la Craiova se desfăşoară pe o suprafaţă totală de 1,1 milioane metri pătraţi, din care 400.000 metri pătraţi reprezintă construcţii.

Potrivit contractului iniţial semnat cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ford România trebuia să ajungă până în septembrie 2011 la un volum de producţie de peste 250.000 unităţi, în caz contrar compania americană urmând să plătească statului daune de până la 25% din valoarea achiziţiei Automobile Craiova. Ford a obţinut însă acordul Guvernului, anul trecut, privind prelungirea termenului pentru 2013.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional