Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

PREŞEDINTELE UNIM:Unii investitori imobiliari ar putea falimenta

Emilia Olescu Piaţa Imobiliară /

Unii investitori imobiliari ar putea falimenta

Lipsa de profesionalism a celor mai mulţi dintre actorii pieţei imobiliare reprezintă unul dintre neajunsurile acestui domeniu, este de părere Gabriel Zamfir, preşedintele Uniunii Naţionale Imobiliare (UNIM). Domnia sa a apreciat, vineri, în cadrul unei conferinţe pe teme imobiliare, că există investitori în domeniu care vor falimenta, în următorii ani, din cauză că derulează proiecte în locuri greu accesibile, fără infrastructură şi utilităţi şi care nu prezintă niciun fel de atracţie pentru potenţialii beneficiari, ce devin tot mai "calificaţi" şi, implicit, mai pretenţioşi. Astfel, având în vedere numărul mare de oferte prevăzute pentru anii care urmează, precum şi varietatea acestora, solicitanţii vor avea de unde să aleagă, astfel încât locuinţele cele mai puţin accesibile vor rămâne nevândute, susţine domnul Zamfir. Pentru accelerarea lucrărilor de infrastructură, este nevoie ca mediul de afaceri să facă presiuni asupra autorităţilor responsabile, este de părere domnia sa.

Gabriel Zamfir s-a arătat nemulţumit şi de faptul că în piaţă activează atât agenţi imobiliari, cât şi evaluatori, brokeri sau consultanţi care nu au calificarea necesară.

Evidenţiind faptul că piaţa imobiliară europeană se caracterizează prin construcţii durabile, de sute de ani, care se încadrează armonios în peisajul modern, preşedintele UNIM a subliniat că "patrimoniul imobiliar din România ne agresează". Astfel, potrivit sursei citate, în ţara noastră este nevoie atât de ridicarea unor construcţii noi, cât şi de realizarea unui amplu proces de modernizare şi refacere a imobilelor vechi. Printre soluţiile sugerate de domnul Zamfir se numără mansardarea şi refacerea faţadelor şi închiderilor acestor clădiri. "Multe soluţii, cum ar fi demolările, reglementarea zonei metropolitane, acordarea anumitor facilităţi etc., ţin de deciziile politice", a mai adăugat şeful Uniunii Imobiliare.

Referitor la mersul pieţei, domnia sa susţine că în următorii zece ani aceasta nu va fi în pericol să se prăbuşească. În schimb, există un real pericol de demarare a unor noi investiţii realizate fără documentare şi profesionalism.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional