Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Preţurile exagerate

Alina Toma Piaţa Imobiliară /

Agenţii imobiliari îi sfătuiesc pe proprietari să scadă preţurile la vînzare l O situaţie de-a dreptul ciudată: preţul unui metru pătrat construit este dublu la un apartament decît la o casă construită, în regie proprie, cu materiale româneşti!

Foarte puţine agenţii imobiliare au fost de acord cu fenomenul semnalat de ziarul "Bursa" privind un interes tot mai scăzut pentru apartamentele vechi, majoritatea agenţilor susţinînd că era vorba doar de o situaţie temporară din cauza sezonului estival. Apoi, toamna a adus agenţiilor mai puţine tranzacţii decît erau estimate. Situaţia pare că s-a agravat la începutul acestui an, cînd piaţa s-a blocat pe acest segment, iar agenţiile imobiliare au intrat în panică. Între timp, aceste apartamente s-au mai scumpit cu 25-30%. Surse din piaţă susţin că, deşi majoritatea nu recunosc, toate agenţiile au înregistrat mult mai puţine tranzacţii decît estimau şi şi-au dat seama că de vină pentru amorţeala pieţei pe acest segment este preţul exagerat cerut de proprietari. În momentul de faţă, în Bucureşti, un apartament într-un bloc vechi se scoate la vînzare cu un preţ de 700-900 euro/metru pătrat. Acesta este aproape de două ori mai scump decît preţul unui metru pătrat construit în cazul unei case noi, realizată "la cheie", în regie proprie, cu materiale româneşti, apreciază unii specialişti.

Doinel Locic, directorul general al agenţiei imobiliare "Locic" din Bucureşti, ne-a declarat că, într-adevăr, piaţa a intrat într-un blocaj îngrijorător pe segmentul apartamentelor vechi. Domnia sa a adăugăt: "De vină sînt preţurile exagerat de mari şi nefondate, care au şocat cumpărătorii. Apartamentele s-au scumpit mult peste nivelul impus de cererea de anul trecut. În Sălăjan, un apartament cu două camere costă acum 32.000 de euro. Este aberant de mult. Agenţia pe care o conduc, ca multe altele din Capitală, a început să îi îndemne pe proprietari să scadă preţurile mult prea mari în comparaţie cu valoarea de piaţă reală". Nici în vestul ţării, a doua piaţă ca dezvoltare imobiliară după Bucureşti, situaţia nu este mai roz. Doru Bodea, directorul general al agenţiei "Casadomi", ne-a spus că, în Timişoara, un oraş mai scump decît Bucureştiul, numărul tranzacţiilor cu apartamente vechi a fost sub aşteptări. "şi aici agenţii îi îndeamnă pe proprietari să reducă preţul, care sînt dispuşi să negcoieze cu cumpărătorii arătînd o flexibilitate mai mare faţă de alte zone ale ţării", a subliniat domnia sa. Analiştii se aşteaptă ca blocajul actual al pieţei apartementelor vechi să conducă la o ieftinire semnificativă a locuinţelor de acest tip.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional