Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

"Prima casă", blocată în Senat

N.I. Ştirile Zilei /

Plenul Senatului nu a reuşit, nici în şedinţa de ieri, să întrunească numărul de voturi suficient pentru adoptarea sau respingerea proiectului "Prima casă", lege organică, după ce o situaţie similară a avut loc şi pe 7 septembrie, informează NewsIn. Ieri, pe ordinea de zi a fost inclusă şi reluarea votului pe proiectul de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării Programului "Prima casă".

Supusă la vot, respingerea actului normativ a întrunit 24 de voturi pentru, 54 de voturi împotrivă, o abţinere, numărul fiind insuficient.

Preşedintele de şedinţă, democrat-liberalul Alexandru Pereş, a supus la vot proiectul de aprobare a OUG, care a întrunit 64 de voturi pentru, 23 împotrivă, o abţinere, de asemenea insuficient.

Senatorii nu au reuşit, pe 7 septembrie, să întrunească numărul de voturi necesare pentru aprobarea OUG privind programul "Prima Casă", această ordonanţă intrând la categoria legilor organice pentru aprobarea cărora este necesar un minim de 69 de voturi favorabile.

Deşi raportul comisiei sesizate în fond a obţinut 72 voturi pentru, 19 împotrivă şi 7 abţineri şi a fost aprobat, proiectul de lege de aprobare a ordonanţei a întrunit doar 67 de voturi în favoare, 9 abţineri şi 20 împotrivă. Astfel, senatorii au votat proiectul de lege pentru respingere a ordonanţei, dar nici acesta nu a primit numărul necesar de voturi.

În aceste condiţii preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat că votul privind acest proiect "va trebui reluat într-un proxim plen al Senatului". Senatul este prima cameră sesizată.

Cotidianul Bursa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional