Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Prima clădire prietenă cu mediul

Cristina MihalaŞcu Ştirile Zilei /

Reduce consumul la încălzire şi aer condiţionat cu 50%

Rezistă la cutremure, inundaţii şi uragane

Proiectul primei clădiri pasive de birouri ce respectă normele europene de protecţie a mediului a fost prezentat ieri, în cadrul seminarului "Protecţia mediului şi politica energetică pentru IMM-uri", organizat de Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Sediul AMVIC din Bragadiru este a doua clădire pasivă din România, după Casa Burluşi, construită la începutul anului 2004, în judeţul Argeş. Clădirea de birouri are suprafaţa de 2400 de metri pătraţi, parter plus 4 etaje şi a fost finalizată la "roşu" în iarna anului trecut.

"Preţul construirii unor case pasive este mai mic cu 10-15% decât al caselor obişnuite; în ultimii trei ani am construit 1000 de case, dintre care jumătate doar anul trecut", ne-a declarat Floca Mihai, de la departamentul de marketing al AMVIC.

Casele pasive sunt locuinţe care asigură un climat interior comfortabil şi vara şi iarna, fără o sursă convenţională de încălzire, în special prin captarea radiaţiilor solare. Necesarul anual pentru încălzirea clădirii nu depăşeşte 15 kWh/(mp/an).

Arhitectura construcţiilor nu diferă de cea clasică, singura condiţie este să aibă formă compactă, cu ferestrele mari şi acoperişul orientat spre sud. Deşi investiţia este cu 15% mai mare decât cea pentru o casă obişnuită, constructorii ne liniştesc cu un consum redus de energie, care este cu 75% mai mic decât în mod normal.

Clădirile sunt perfect etanşe şi ating echilibrul termic dorit datorită unei tehnici de construcţii care îmbină polistirenul expandat ignifugat cu betonul armat.

Cu un certificat energetic de clasa A, "casele eco" au o durată de viaţă de minim 200 de ani, rezistă din calea incendiilor până la trei ore şi reduc zgomotul exterior cu minim 50 de decibeli.

Conceptul de "passivhaus" a fost elaborat de profesorii Bo Adamson (Suedia) şi Dr. Feist (Germania) în 1988 iar prima casă a fost construită în Germania prin 1990. În lume există 15 mii de case pasive, cele mai multe în Germania şi Austria.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional