Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Primăria Capitalei a avizat favorabil PUZ-ul necesar construirii Spitalului "Sfântul Vasile cel Mare"

D.I. Ştirile Zilei /

Macheta Spitalului "Sfântul Vasile cel Mare"

Macheta Spitalului "Sfântul Vasile cel Mare"

Planul urbanistic Zonal (PUZ) necesar construirii celui mai modern spital din Capitală - "Sfântul Vasile cel Mare" - a fost avizat favorabil, în unanimitate, în şedinţa de astăzi, de către membrii Comisiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, se arată într-un comunicat al PMB, remis Redacţiei.

Potrivit acestui Plan Urbanistic, se va resistematiza complet întreaga zonă prin reglementarea traficului prin drumuri noi, cu două benzi pe sens, intersecţii şi sensuri giratorii noi.

Totodată, conform proiectului, va fi amenajată o staţie de metrou la intrarea în spital şi un parc în zona verde din vecinătatea unităţii medicale.

La sfârşitul şedinţei, Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat: "Le mulţumesc colegilor din Consiliul General pentru că au dat curs rugăminţii pe care le-am adresat-o public acum două zile, în conferinţa de presă organizată împreună cu d-na Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, să accelereze procedurile de adoptare a Planului Urbanistic Zonal. Prin Planul Urbanistic Zonal, va fi regândită din punct de vedere urbanistic şi al infrastructurii întreaga zonă din vecinătatea Spitalului Sfântul Vasile cel Mare. Prin crearea unei staţii de metrou la intrarea în spital şi a unui drum cu două benzi pe sens vom facilita accesul în unitatea medicală.

Reprezentanţii PMB precizează că "PUZ-ul va crea premisele modernizării şi dezvoltării întregii zone din apropierea spitalului şi transformării sale într-un pol de creştere urbană".

Potrivit sursei citate, toţi membrii Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Capitalei au apreciat faptul că Planul Urbanistic Zonal se integrează în Planul Urbanistic General (PUG), preluând toate investiţiile pe care municipalitatea le va face în zonă.

În comunicat se maiarată că următorii paşi pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal sunt obţinerea celorlalte avize şi votul final în plenul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional