Bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti a fost redus cu 290 milioane lei, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut, astazi, în şedinţa CGMB, cauza fiind lipsa proiectelor de investiţii, a explicat pentru NewsIn viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu.
"Anul trecut nu am reuşit să cheltuim 400 milioane lei, anul acesta aproape 300 milioane lei, pentru că nu avem proiecte de investiţii, nu avem lucrări noi. Capitala, care prin firmele existente aici aduce 22% din PIB-ul ţării, nu poate să dea de lucru acestora, pentru că nu facem investiţii" spune Raicu.
În primele nouă luni ale acestui an, din bugetul de 5,43 miliarde lei au fost cheltuite 2,21 miliarde (circa 40,7%) arată datele bugetului rectificat, obţinut de NewsIn. Tot aceste date arată că Primăria nu va cheltui 295,9 milioane lei din credite externe: 142,2 milioane lei din împrumuturile de la BEI, BERD şi BIRD şi 153,7 milioane lei din împrumutul de obligaţiuni. "Banii din împrumutul de obligaţiuni vor rămâne în depozite şi vor aduce dobândă" explică Raicu.
Din datoria publică făcută de împrumuturie externe şi interne, Primăria Municipiului Bucureşti va plăti în acest an 189 milioane lei, cu 15,37 milioane mai puţin decât prevederile iniţiale.




































