Primăria Oradea a vîndut circa 250 de spaţii comerciale din cele peste 350 scoase la vînzare pe baza Legii 550/2002. De pe urma acestor operaţiuni, municipalitatea a încasat suma de 283 miliarde lei (circa 1,1 miliarde/spaţiu comercial), reprezentînd avansul dat de cumpărători. În bugetul municipalitaţii orădene a intrat însă, conform prevederilor legale, doar 21% din această sumă, adică nici 60 de miliarde lei. Acest lucru reprezintă o "gaură" serioasă în bugetul local, dacă se are în vedere faptul că, prin închirierea acestor spaţii, primăria obţinea lunar aproximativ 4,5 miliarde de lei.
Vînzarea spaţiilor se realizează prin negociere directă pe baza unui raport de evaluare realizat de către instituţii de specialitate. La Oradea există cinci firme de evaluare a acestor spaţii comerciale, firme în sarcina cărora cade stabilirea unui prim preţ de vînzare - baza de pornire pentru obţinerea celui final la care spaţiul va fi vîndut. Firmele sînt SC "Romserv Prest" SRL, P.F. Corbu Octavian, SC "Colegiul Experţilor Tehnici" SRL, SC "Proiect Bihor" SRL şi SC "Darian Rom Suisse" SRL Cluj Napoca.
La evaluarea spaţiilor se ţine cont de preţul de cost, uzura clădirii în care este situat spaţiul şi investiţia chiriaşului. Cît priveşte preţul pe metru pătrat, acesta se situează, în medie, între 9,5 şi 18-19 milioane de lei, în funcţie de cele trei criterii menţionate, la care se adaugă TVA.
Cele mai scumpe sînt spaţiile situate în zona centrală a oraşului, unde preţul poate atinge şi 19 milioane de lei/metru pătrat. Cele mai ieftine spaţii au fost vîndute în cartierul Episcopia Bihor cu circa 3,1 milioane de lei/metru pătrat.
Legea nr.550/2002 privind vînzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări servicii aflate în administrarea Consiliilor Judeţene sau Locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul Regiilor Autonome de interes local, dă dreptul la cumpărare comercianţilor, respectiv prestatorilor de servicii, persoane fizice şi juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere prin participaţiune, leasing. Nu intră în categoria potenţialilor cumpărători cei care au înregistrat restanţe la plata chiriei, pe o perioadă de cel puţin şase luni consecutive pe durata derulării contractului, nu au respectat clauzele contractuale, adică au subînchiriat spaţiul sau acesta a fost divizat ori s-au realizat asocieri cu alte persoane. Nici agenţii economici care au obligaţii neachitate faţă de stat, la data vînzării, nu pot achiziţiona aceste spaţii.
Firmele care doresc să cumpere spaţiile în care funcţionează trebuie să plătească un avans de 25% din preţul dat de evaluator, restul sumei urmînd a fi achitat în rate pe o perioadă de trei ani, fără nici o perioadă de graţie. Dobînda percepută este de 10%, iar sumele sînt calculate în lei.












































