Statul român va avea, curând, bază legală pentru pedepsirea proprietarilor care refuză consolidarea imobilelor cu grad ridicat de risc seismic, dar şi pentru sancţionarea primăriilor care nu-şi respectă obligaţiile în domeniu. Aceste lucruri vor fi posibile după promulgarea, de către preşedintele ţării, a Legii aprobate, ieri, în Camera Deputaţilor, referitoare la modificarea şi completarea Ordonanţei 20/1994.
Potrivit noii reglementări, autorităţile locale sunt abilitate să aprobe decizia de intervenţie privind expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare, în cazul în care nu există acordul proprietarilor notificaţi (dispoziţia de primar suplineşte hotărârea asociaţiei de proprietari). Totodată, atunci când proprietarii nu permit intrarea în locuinţă, în vederea efectuării lucrărilor necesare de expertizare, proiectare şi execuţie, primăriile sunt în măsură "să acţioneze asupra proprietăţii particulare, cu concursul organelor de ordine publică, prin restrângerea folosinţei încăperilor sau evacuarea, pe timpul desfăşurării lucrărilor de consolidare, a persoanelor care nu au permis accesul în spaţiul afectat".
Legea aprobată ieri menţionează că proprietarii care devin insolvabili pentru rambursarea costurilor lucrărilor de consolidare vor fi despăgubiţi de stat, la cerere, cu contravaloarea locuinţei, putând rămâne chiriaşi în spaţiul respectiv.
De asemenea, autorităţile publice locale vor fi sancţionate de prefecţi, cu amenzi de la 5.000 la 15.000 de lei, în cazul nerespectării obligaţiilor privind avertizarea populaţiei prin amplasarea panourilor de înştiinţare, inventarierea clădirilor, notificarea proprietarilor, contractarea în termen a proiectării şi execuţiei lucrărilor de consolidare.
Astfel, referitor la valorile contravenţiilor aplicate, nerespectarea obligaţiei de depunere a documentaţiei în baza căreia primăria poate să stabilească obligaţia de plată, în termen de 60 de zile de la solicitarea acesteia de către autorităţile administraţiei publice locale, atrage o amendă de 500 până la 1.000 de lei.
Sancţiunea de 5.000-7.000 de lei va fi aplicată primăriilor pentru nerealizarea şi neamplasarea panourilor de înştiinţare, în termen de 60 de zile de la data primirii raportului de expertiză tehnică.
Potrivit noii legislaţii în domeniu, primăriile pot fi amendate cu suma de 7.000-10.000 de lei, dacă nu vor inventaria imobilele vizate şi nu vor notifica în scris proprietarilor/asociaţiilor de proprietari obligaţiile ce le revin privind expertizarea/proiectarea lucrărilor de consolidare.
Nerespectarea prevederilor privind contractarea proiectării/execuţiei lucrărilor de consolidare în termen de doi ani de la notificarea încadrării în clasa I de risc seismic a clădirii, respectiv de la data finalizării proiectului de consolidare, presupune o amendă cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lei.
Laszlo Borbely, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, a precizat, ieri, într-o conferinţă de presă, că nicio autoritate locală nu a aplicat bulinele roşii pe clădirile cu grad ridicat de risc seismic, deşi fuseseră avizate să efectueze acest lucru în termen de 60 de zile. Numai în Bucureşti au fost identificate 354 de astfel de imobile. Domnia sa a subliniat că doar primăriile din sectoarele unu, doi şi patru ale Capitalei au transmis notificări în acest sens, menţionând că în sectorul şase nu există astfel de clădiri.









































