Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

Primarul Onţanu continuă construirea de noi locuri de parcare

F.A. Ştirile Zilei /

Până la sfârşitul acestui an, bucureştenii care locuiesc în sectorul 2 vor avea încă 1368 de noi locuri de parcare moderne realizate de primarul Neculai Onţanu în toate cartierele cu mari aglomerări urbane.

Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, noile locuri de parcare se vor adăuga celor 153.000 de locuri deja existente puse la dispoziţia conducătorilor auto de administraţia publică locală a sectorului 2, din care 113.000 sunt amenajate în parcările publice şi de reşedinţă la care se adaugă cele 40.000 de locuri pe toate arterele de circulaţie unde nu este interzisă prin lege staţionarea autovehiculelor.

Numai astăzi, la acest început de săptămână, edilul sectorului 2 a semnat autorizaţiile de construire pentru încă 753 de locuri noi ale căror lucrări vor începe zilele următoare şi vor fi amenajate în cel mai scurt timp pentru a fi oferite spre închiriere. În prezent, specialiştii administraţiei publice locale a sectorului 2 continuă căutare de noi terenuri pretabile pentru amenajarea parcărilor de reşedinţă moderne care să fie oferite spre închiriere locuitorilor Capitalei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional