Primul targ imobiliar din acest an Project Expo a fost anuntat pentru perioada 21-24 martie, la Sala Palatului din Bucuresti. In aceeasi locatie vor avea loc si urmatoarele doua editii, in perioadele 23-26 mai si 11-14 iulie.
Organizatorii au declarat:
"Nu vom schimba motto-ul dupa care a fost organizat inca de la prima editie Targul Imobiliar Project Expo si vom continua sa fim un targ al discounturilor, una dintre conditiile de participare pentru expozanti fiind acordarea de reduceri de pret la locuinte sau de oferte speciale. In plus, vom organiza, ca de fiecare data, evenimente conexe, cum ar fi tombole cu premii sau dezbateri care sa vina in ajutorul cumparatorilor de locuinte."
Printre expozanti se vor numara si brokeri de credite sau chiar banci, care vor oferi consultanta pentru obtinerea celor mai bune variante de finantare. Intre participantii la eveniment se afla deja parteneri care vand locuinte prin metode mai putin conventionale, cum ar fi rate la dezvoltator sau prin sistemul buy-back.