Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2021
Abonament gratuit

PRIN DEZVOLTAREA UNOR PROIECTE REZIDENţIALE CU ROL ÎN REVITALIZAREA ZONEI OLIMP-NEPTUNCERTION a anunţat investiţii de peste 45 milioane euro, în următorii patru ani

Gabriela Ungureanu Ştirile Zilei /

Sursă foto: CERTION

Sursă foto: CERTION

Staţiunea Olimp-Neptun a demarat procesul de dezvoltare a unui "litoral smart", care utilizează în mod inteligent potenţialul de la Marea Neagră prin introducerea de concepte noi, menite să răspundă cererii pentru experienţe şi servicii de calitate. Compania CERTION, condusă de Cătălin Scripcaru, Cezar Ionescu şi Bogdan Căruntu, a anunţat investiţii totale de peste 45 de milioane de euro pentru următorii patru ani. CERTION are în plan dezvoltarea a patru proiecte rezidenţiale ce vor avea un rol semnificativ în revitalizarea zonei Olimp-Neptun şi vor permite valorificarea experinţei litoralului pe întregul an.

Bogdan Căruntu, Director de Creaţie CERTION, a declarat: "Credem că de aici, de la Olimp-Neptun, se poate schimba întreaga paradigmă a modului în care experimentăm litoralul. Nu trebuie să ne limităm la cele câteva luni de sezon, pentru că zona este atractivă întregul an. Pregătim încă din această fază infrastructura necesară pentru schimbările care vor urma: parteneriate cu branduri puternice din HORECA, cu operatori de retail (fashion, accesorii etc), operatori de servicii de wellbeing şi SPA. Toate aceste parteneriate vor completa ansamblul de facilităţi atât pentru cei interesaţi de o vacanţă pe termen scurt, cât şi pentru cei care îşi doresc să devină rezidenţi sau să realizeze o investiţie cu valoare adăugată''.

Cele 4 proiecte CERTION sunt Vogh Olimp - aflat în construcţie, Galileo - care se pregăteşte de startul construcţiei şi Lago Neptun şi Pharos Olimp, care urmează să fie lansate în perioada următoare.

Oficialii companiei CERTION au precizat că, în următorii zece ani, au în plan atingerea unui target de 10.000 de apartamente şi iau în calcul extinderea pe piaţa externă.

CERTION consolidează relaţia cu partenerii, investitorii şi cumpărătorii printr-un spaţiu dedicat exclusiv interacţiunii cu aceştia: CERTION Summer Lounge din Olimp, care marchează şi o inovaţie în procesul de vânzăre din real-estate. Un one-stop shop la faţa locului, unde toţi cei interesaţi, cumpărători şi nu numai, sunt ghidaţi pas cu pas prin proiectele dezvoltate de CERTION, experimentează stilul de viaţă şi îşi pot alege viitoarea destinaţie - locuinţa de la mare, apreciază reprezentanţii companiei.

VOGH Olimp este un proiect rezidenţial premium. Gândit integral ca un spaţiu de respiro, de linişte, de contemplare, deţine una dintre cele mai bune locaţii de pe malul românesc al Mării Negre. Clădirea de 13 etaje este alcătuită din 181 apartamente proiectate cu terase spaţioase, oferind vederi spectaculoase.

VOGH oferă toate facilităţile unui hotel de 5 stele, precum piscină infinity de 200 mp cu sky bar, situată la etajul 11, disponibilă exclusiv pentru comunitatea VOGH şi oaspeţii acestora, zonă de lounge şi o cafenea de tip coffee library, prima bibliotecă de cafenea din România. De asemenea, ansamblul rezidenţial va avea o zonă de tip DROP KIDS, cu program prelungit, iar o altă facilitate de care dispune este complexul Light Beauty & SPA aflat în aceeaşi zonă, la parterul imobilului, cu program de servicii non-stop.

Proiectul cuprinde mai multe dimensiuni de apartamente, precum apartamente de două sau trei camere, unităţi de tipul camerelor de hotel şi patru duplexuri situate la ultimele două niveluri ale clădirii.

Galileo Summer Resort, localizat în Neptun, a ales să se inspire din specificul locului şi să exploateze la maximum beneficiile pe care spaţiul, amplasarea şi tipologia turistului le oferă în vederea creării unui spaţiu ALL FUN INCLUSIVE.

Principalele facilităţi ale proiectului includ Galileo Strada - o esplanadă cu restaurante şi terase ce asigură diversitate atât din punct de vedere culinar, cât şi în ceea ce priveşte atmosfera, galeria comercială, Planetarium şi o piscină exterioară cu zonă de plajă dedicată exclusiv membrilor CERTION Alliance. De asemenea, proiectul prevede construirea unor parcări exclusive subterane şi a unor spaţii de joacă dedicate copiilor. Galileo Summer Resort este în proces de obţinere a avizelor necesare pentru autorizaţia de construcţie. Clădirea de 4 etaje va avea 173 de apartamente.

Lago Neptun este un aparthotel de 10 etaje cu standard de 5 stele, care va avea 150 apartamente şi va fi localizat pe malul lacului Neptun, la liziera pădurii Comorova. Facilitaţile ansamblului rezidenţial sunt cadrul natural spectaculos, accesul facil la mare şi facilităţile de excepţie. Acestea includ piscină interioară şi exterioară, centru spa, plajă proprie, lobby cu bistro şi cafenea. Lago Neptun va demara în martie 2022 şi finalizarea este estimată pentru decembrie 2023.

Pharos Olimp este un aparthotel landmark, localizat la 200m de mare, în nordul staţiunii Olimp. Pharos va avea ca puncte forte înălţimea şi vederile spectaculoase, accesul facil la mare şi facilităţile aferente. În acest moment se află în fază de concept.

În cadrul evenimentului de prezentare a companiei CERTION, fondatorii au declarat că au în plan dezvoltarea celui de-al cincilea ansamblu rezidenţial în Neptun, a cărui investiţie se va ridica la valoarea de 12 milioane euro.

Întrebaţi dacă iau în calcul listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), fondatorii companiei au afirmat: ''Da, luăm în calcul listarea la bursă. Trebuie să vezi când este momentul cel mai bun pentru companie ca să te dezvolţi. Listarea la Bursa de Valori Bucureşti înseamnă dezvoltare şi reprezintă o altă cale de acces la o sursă de finanţare. În acest moment, în România, listarea la bursă este un moment prielnic, este o normalitate antreprenorială''. Cătălin Scripcaru, President & CEO CERTION, a adăugat: "'Bursa de Valori Bucureşti este foarte atractivă şi reprezintă o oportunitate''.

Potrivit unui studiu realizat de CERTION, cu sprijinul Mia Marketing, majoritatea (78%) celor care se gândesc la achiziţia unei case de vacanţă preferă ca aceasta să fie pe litoralul românesc. Intentia de achizitie a crescut la 51 % în timpul pandemiei, iar printre motivele de selecţie a unei astfel de achiziţii sunt accesul rapid (40%), initimitatea pentru familie (49%), disponibilitatea oricând (49%) şi faptul că o parte din staţiuni se află în curs de modernizare (37%). În lista acestora, Olimp este creditat cu faptul că este aerist şi are zone verzi, peste 70% dintre cei intervievaţi remarcând potenţialul de modernizare.

Cătălin Scripcaru a declarat: "Există în mod clar o fereastră de oportunitate pentru dezvoltarea zonei Olimp, care de patru sezoane este în linie cu tendinţa evidenţiată de preferinţele publicului. Marea poate fi o alternativă de petrecere a timpului liber oricând, iar faptul că peste o treime dintre clienţi văd utilitatea celei de-a doua case ca pe o oază de retragere şi relaxare (31%) confirmă ideea de sezon perpetuu. Toate proiectele CERTION au fost gândite nu doar pentru vacanţă, ci chiar pentru şederi prelungite. Viziunea echipei CERTION este confirmată şi de cererea în creştere pentru spaţii şi servicii premium''.

Estimările CERTION arată că, pentru Olimp, creşterea ar putea fi de aproximativ 20% pe an, gradual, pe măsură ce apar facilităţi noi în zonă, în linie cu proiecte similare din alte ţări cu experienţă în valorificarea all seasons a litoralului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Investiţii

Perspective

Companii