Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Producătorii de materiale de construcţii avertizează cu privire la criza structurală din domeniu

D.I. Ştirile Zilei /

Producătorii de materiale de construcţii avertizează cu privire la criza structurală din domeniu

Asociaţia Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR), în colaborare cu Romexpo, organizează, astăzi, în cadrul Construct Expo 2018, Forumul Naţional cu tema: "O strategie sustenabilă a industriei construcţiilor pentru 2020-2025", se arată într-un comunicat al APMCR, dat publicităţii.

Forumul va reuni reprezentanţi ai celor mai importante domenii de activitate din industria construcţiilor: materialele de construcţii, echipamentele de construcţii, constructorii, dezvoltatorii, precum şi domeniul creaţiei, proiectării şi certificării construcţiilor.

Organizaţia propune ca, în urma acestui forum, să fie redactată o "Carte Albă" privind modul în care sectorul privat vede necesităţile şi evoluţia industriei construcţiilor pentru perioada 2020-2025.

Conform reprezentanţilor APMCR, "într-o economie cu un ritm de creştere de 7% anual, cum a avut România în anul 2017, apare ca un paradox situaţia scăderii continue a domeniului construcţiilor. Ultimele raportări ale Institutului Naţional de Statistică din 15.01.2018 au confirmat pe deplin faptul că după 3 trimestre de scădere industria construcţiilor din România este în recesiune tehnică".

Potrivit sursei citate, trebuie luate în considerare o serie de informaţii de ordin statistic şi administrativ cu privire la piaţa construcţiilor:

- în ultimii 3 ani bugetul pentru investiţii publice a fost drastic redus pentru sectorul construcţiilor;

- la nivel guvernamental nu există nici o forma organizatorică care să se ocupe de domeniul industriei construcţiilor;

- nu există la nivel naţional o strategie privind domeniul construcţiilor, fiecare entitate administrativă a statului român ocupându-se strict de construcţiile şi investiţiile din domeniul ei;

- numărul de firme care se înfiinţează sau intră în insolvenţă în fiecare an este destul de mare şi nu există în acest moment o modalitate de a certifica oficial capabilităţile tehnico-economice ale acestor firme;

- patronatele din domeniu au început să ridice problema forţei de muncă calificate corespunzător şi a impredictibilităţii corelării ei cu necesităţile reale ale ţării noastre, fiind în situaţia de a importa chiar şi forţa de muncă din diverse ţări.

În acest sens, APMCR trage următoarea concluzie: "Există un început de criză structurală la nivelul industriei construcţiilor!".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional