Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) va fi parteneră într-un consorţiu de 10 organizaţii din Europa, în cadrul proiectului CO2FREE "Cooperare în vederea sprijinirii utilizării şi eficientizării energiei regenerabile" ("Cooperating 2 Foster Renewables and Energy Efficiency "), inoformează un comunicat remis redacţiei.
CO2FREE are un buget alocat de 1,6 milione Euro pe o perioadă de 2 ani, din această sumă au fost alocaţi pentru ADR Vest 67.780 euro.
Participarea la proiect vizează elaborarea unui plan de acţiune cu privire la dezvoltarea sistemelor de energie regenerabilă din Regiunea Vest - plan care să poată fi inclus în Planul de Dezvoltare Regională şi Programul Operaţional Regional. Proiectul sprijină implementarea Strategiei de Inovare Regionale a Regiunii Vest 2009 - 2013 care prevede, printre altele, şi susţinerea proiectelor în industria de reciclare, energii regenerabile, produse şi servicii ecologice.
Implementarea CO2FREE va începe în luna octombrie a acestui an, potrivit comunicatului menţionat.
Obiectivul proiectului CO2FREE este acela de a încuraja preluarea şi integrarea în programele de dezvoltare regională finanţate prin fonduri structurale a soluţiilor inovatoare existente în utilizarea aplicaţiilor tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în domeniul energetic. Proiectul presupune realizarea de schimburi de bune practici între organizaţiile şi regiunile implicate.
Cele 10 organizaţii asociate pentru realizarea şi implementarea proiectului vin din Irlanda, Italia, Spania, Suedia, Marea Britanie, Bulgaria şi România.




































