Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

ProiecteConsiliul Judeţean Arad a emis certificatul de urbanism pentru conducta de gaz Nabucco

Articol preluat din Cotidianul Bursa Ştirile Zilei /

Conducta de gaz Nabucco, care va traversa România, va aduce în judeţul Arad investiţii de 100 de milioane de euro. Autorităţile arădene au emis certificatul de urbanism pentru realizarea proiectului.

"Realizarea acestei conducte va aduce investiţii de peste 1 miliard de euro în România, din care aproximativ 100 milioane de euro numai în judeţul Arad. Noi am emis certificatul de urbanism şi sprijinim cu tot ce se poate materializarea proiectului", a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Vlad Pavlovschi, managing director al SC "Nabucco Gas Pipeline România" SRL - Mediaş, a susţinut, într-o întâlnire avută cu preşedintele Consiliului Judeţean Arad că au început operaţiunile de identificare a proprietarilor terenurilor pe care urmează să fie construit gazoductul, în vederea obţinerii acordului acestora. "În urma studiilor pe hărţi şi a analizelor în teren a fost definit un traseu optim din punct de vedere al posibilităţilor şi cos­turilor de construire pentru secţiunea din România. Pentru acest traseu se pregătesc documentaţiile ce vor fi depuse pentru obţinerea de acorduri/avize în vederea autorizării. Au demarat procedurile de identificare a proprietarilor în vederea obţinerii acordului acestora. Obţinerea Autorizaţiilor de Construire este preconizată pentru trimestrul II 2011, urmând ca faza de construire să demareze la începutul anului 2012, cu finalitate în 2014", a spus Vlad Pavlovschi, directorul Nabucco România.

Companiile implicate în Proiectul Nabucco au fondat "Nabucco Gas Pipeline International" Gmbh cu sediul la Viena, dezvoltatorul proiectului şi titularul investiţiei. În data de 13 iulie 2009 a fost semnat la Ankara Acordul Interguvernamental privind Proiectul Nabucco încheiat între Guvernele Aus­triei, Bulgariei, României, Turciei şi Ungariei, ratificat de către Parlamentul României prin Legea nr. 57 /22 martie 2010.

Amplasarea surselor potenţiale de gaze: zona Mării Caspice, Iran, Irak, Rusia, Egipt.

Lungimea totală a conductei este de 2510 km (conducta principală, fără a include conductele de alimentare), din care pe teritoriul Turciei - 1558 km, pe teritoriul Bulgariei - 412 km, pe teritoriul României - 471,480 km, pe teritoriul Ungariei - 384 km şi pe teritoriul Austriei - 48 km.

În România, gazoductul va traversa teritoriul administrativ a 5 judeţe: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad (49,208 Km, în localităţile: Şagu, Vinga, Secusigiu, Semlac, Şeitin, Nădlac).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional