Preşedinţii consiliilor judeţene Cluj şi Mureş au căzut de acord asupra coordonării acţiunilor de dezvoltare a celor două aeroporturi internaţionale pe care le deţin, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, respectiv Aeroportul "Transilvania" din Târgu Mureş.
Astfel, Preşedintele CJ Cluj, domnul Alin Tişe şi doamna Lokodi Edita Emõke, preşedintele CJ Mureş au convenit asupra necesităţii elaborării unui plan unitar de dezvoltare a celor două aeroporturi, despărţite de o distanţă de circa 80 de kilometri. "Am hotărât ca fiecare judeţ să îşi desemneze câte o echipă de patru persoane, care vor pregăti propunerile de Hotărâri de Consilii Judeţene la nivelul celor două judeţe, în vederea validării unei asocieri. Această asociere va urma să deruleze procedurile de selecţie a unei firme sau societăţi neutre, care va elabora un Studiu de Oportunitate, care ne va da cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea viitoare a acestor două obiective şi a modalităţii de încheiere a viitorului parteneriat", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe. Costurile necesare întocmirii Studiului de oportunitate vor fi susţinute, în părţi egale, de cele două Consilii Judeţene.
În prezent, la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, societate pe acţiuni aflată în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj, accentul este pus pe construirea de parcări, modernizarea accesului, construirea unui hotel precum şi construirea unei noi piste de rulare de 3.500 de metri. Preşedintele CJ Cluj consideră oportună această asociere care va duce la crearea unui pol de referinţă în traficul aerian pentru întreaga Transilvanie, constituind un argument important în dezvoltarea viitoare a Clujului şi a judeţelor învecinate. "Sper ca în luna septembrie să avem cele două Hotărâri de Consilii Judeţene, pentru a demara încă din această toamnă procedurile care să ducă la elaborarea Studiului de Oportunitate, necesar avansării acestui important proiect", afirmă domnul Alin Tişe.