Probleme importante precum managementul apelor, colaborarea bilaterală în domeniul solului şi deşeurilor, schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii ce a avut loc între ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, şi vice-ministrul Afacerilor Economice Externe din Olanda, Roderick van Schreven, luni, 27 septembrie.
Cu privire la managementul integrat al apelor, László Borbély a propus încheierea unui parteneriat româno-olandez, care să continue şi să dezvolte ideile din Memorandumul de Înţelegere semnat între România şi Olanda în 2004. "Avem nevoie de experienţa Olandei în ceea ce priveşte această problemă şi, în câteva săptămâni, va fi gata propunerea noastră privind parteneriatul în domeniul apelor. Ministerul Mediului şi Pădurilor consideră ca prioritare proiectele de elaborare a hărţilor de risc la inundaţii, proiectele vizând zona costieră şi strategia Dunării. Dispunem de fonduri europene capabile să susţină eforturile noastre pe marginea acestor proiecte. ", a precizat domnul László Borbély.
"Olanda este interesată să continuie proiectele începute în colaborare cu România şi să extindă aria acestora cu precădere către domenii precum managementul apelor şi riscului la inundaţii, zona costieră, managementul deşeurilor şi strategia Dunării", a declarat domnul Roderick van Schreven.
Oficialii români şi olandezi au abordat, de asemenea, şi provocările cu care se confruntă ţara noastră în privinţa absorbţiei fondurilor europene, informează Ministerul Mediului şi Pădurilor.