Premierul în exerciţiu, Emil Boc, participă, vineri, la demararea lucrărilor de construcţie a hidrocentralei de la Islaz, judeţul Teleorman, proiect amânat vreme de mai mulţi ani, după ce a fost iniţiat în 2003.
Amplasamentul hidrocentralei a fost stabilit încă din martie 2003 în apropierea localităţii Islaz din sudul judeţului Teleorman. La punerea pietrei de temelie au participat miniştrii de atunci ai Industriilor, Dan Ioan Popescu, şi Justiţiei, Rodica Stănoiu, alături de numeroşi specialişti.
Hidrocentrala de la Islaz este un proiect discutat încă din anii "80, care a intrat din nou în atenţia autorităţilor centrale şi locale în 2009.
Primul-ministru anunţa, la sfârşitul lunii iulie, în timpul unei vizite în teritoriu, că anul acesta vor începe lucrările şi la hidrocentrala de la Islaz.
"Încă din acest an vor începe lucrările pregătitoare pentru construcţia barajului. Un obiectiv extrem de important pentru economia românească. Am discutat chiar în timpul şedinţei cu ministrul Videanu şi, în două săptămâni, vor fi aprobaţi în Guvern indicatorii tehnico-economici, iar în acest an va începe construcţia hidrocentralei de la Islaz cu fonduri de la Hidroelectrica, deci bugetare prin parteneriat public - privat", afirma premierul.
Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Olt, Ioan Ciugulea, amânarea timp de peste cinci ani a lucrărilor la hidrocentrală a fost cauzată de necesitatea obţinerii a zeci de avize şi aprobări.
Dacă s-ar concretiza investiţia în amenajarea hidroenergetică de la Islaz, ar prinde contur alt proiect datând din perioda comunistă şi anume transformarea Oltului în râu navigabil.
Prin construcţia hidrocentralei s-ar asigura protecţia împotriva inundaţiilor a unor terenuri cu suprafaţă de 4.000 de hectare din judeţele Olt şi Teleorman. De asemenea, prin pomparea din Dunăre a unor debite de apă se va realiza stocul de apă necesar pentru irigarea unei suprafeţe agricole de 360.000 de hectare.
Construcţia acestei unităţi va permite şi dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona de sud a Olteniei.
Pe perioada de execuţie a lucrării, estimată la cel puţin trei ani, ar fi create între 2.500 şi 4.000 de locuri de muncă, iar investiţia totală a fost estimată la mai mult de 100 de milioane de euro.




































