Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi"Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru 18 obiective de investiţii

C.P. Ştirile Zilei /

Hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru 18 obiective de investiţii - Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere, a fost aprobată de către Guvern, în şedinţa de miercuri, 29 iunie 2011, la propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP).

Potrivit MMP, obiectivele de investiţii propuse pentru un număr de 18 localităţi se realizează în cadrul proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi", Componenta 1 - Investiţii la nivel de comună în zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi (ZVN). Acest proiect reprezintă extinderea în circa 86 comune, în zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi, a proiectului pilot "Controlul Poluării în Agricultură" implementat, de Ministerul Mediului, în perioada 2002 - 2007, în 7 comune din judeţul Călăraşi. Proiectul, ce are o valoare de 60,04 mil euro, are ca obiectiv general acordarea de sprijin Guvernului României în vederea alinierii la cerinţele Directivei Nitraţilor a Uniunii Europene prin reducerea evacuărilor de nutrienţi în corpurile de apă, promovarea schimbărilor comportamentale la nivel regional şi sprijin pentru întărirea cadrului de reglementare şi capacităţii instituţionale

Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute se vor realiza în procent de 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi 5% de la bugetele locale ale localităţilor în care se realizează investiţiile, inclusiv din sume repartizate de consiliile judeţene către acestea.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere vor fi amplasate în Bocsig (jud. Arad), Pecica (jud. Arad), Ştefăneşti (jud. Botoşani), Dumbrăviţa (jud. Braşov), Budeşti (jud. Călăraşi), Sohatu (jud. Călăraşi), Vasilaţi (jud. Călăraşi), Fundeni (jud. Galaţi), Schela (jud. Galaţi), Gârla Mare (jud Mehedinţi), Gorneşti (judeţul Mureş), Fărcăşele (jud. Olt), Traian (judeţul Olt), Mironeasa (jud. Iaşi), Mirceşti (judeţul Iaşi), Crucişor (jud. Satu Mare), Todireşti, (jud. Suceava), Frasin (judeţul Suceava).

Investiţiile pentru amenajarea platformelor de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere conduc la organizarea de sisteme de colectare selectivă, compostarea şi aplicarea pe terenurile agricole a deşeurilor biodegradabile reprezentate în particular de gunoiul de grajd din gospodăriile rurale, ceea ce contribuie la reducerea depozitării necontrolate a acestuia şi la reducerea cantităţilor de deşeuri biodegradabile care ajung la depozitele de deşeuri menajere definitive.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional