Restaurarea zonei istorice şi culturale Curtea Domnească din Piatra Neamţ va presupune lucrări în valoare de aproximativ 24,5 milioane lei fără TVA.
Finanţarea proiectului este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1 - Planuri integrate de dezvoltare urbană.
În vederea atribuirii contractului de execuţie Primăria Municipiului Piatra Neamţ a lansat astăzi, 22 februarie 2011, o licitaţie deschisă, în cadrul căreia operatorii sunt invitaţi să depună ofertele până la data de 4 aprilie 2010, ora 14:00.
Lucrările ce urmeză să fie efectuate pe o perioadă de 49 de luni vor cuprinde în primul rând restaurarea şi punerea în valoare a zonei istorice şi culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra Neamţ prin amenajări urbanistice, amenajări ale circulaţiilor pietonale şi carosabile. În plus va fi realizat un pasaj auto subteran.