Primăria Sectorului 6 a obţinut un împrumut în valoare de 70 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru reabilitarea termică a 273 de blocuri din sector, respectiv 23.000 de apartamente. "Proiectul vizează anveloparea unui număr cât mai mare de blocuri din Sectorul 6, imobile cu pierderi energetice însemnate. Este un proiect nou, care a fost aprobat de Consiliul Local Sector 6, şi care urmăreşte performanţa energetică, preţul redus la factura de întreţinere şi avantajul estetic al clădirilor. Ne aliniem, astfel, la standardele energetice al Uniunii Europene. În plus, niciun primar nu poate să ignore această obligaţie de a termina reabilitarea termică", a declarat domnul Cristian Poteraş, primarul Sectorului 6, cu ocazia semnării contractului de finanţare cu BEI.
Suma obţinută va fi utilizată pentru a acoperi 50% din costurile reabilitării termice, respectiv 30% contribuţia Primăriei şi 20% contribuţia aferentă asociaţiilor de proprietari (care va fi recuperată de Primărie într-o perioadă de 3 ani). Restul finanţării va fi acoperit
de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii, domnul Mathias Kollatz-Ahnen a precizat: "În România sunt multe construcţii care au un consum mare de energie. Primăria Sectorului 6 a venit cu sugestia implementării acestui proiect. Suntem deschişi la iniţiative similare din partea altor primării". De altfel, BEI poartă discuţii şi cu un alt sector din Bucureşti în vedere acordării unui credit pentru reabilitarea termică, a adăugat domnia sa.
Până în prezent la nivelul Sectorului 6 au fost finalizate lucrările de reabilitare termică a 27 de blocuri.
În 2010 BEI a investit în România în jur de 800 milioane euro pe trei direcţii principale: cofinanţarea proiectelor depuse pe fonduri structurale, finanţarea investiţiilor în industria auto şi energetică, respectiv pentru sprijinirea băncilor în vederea acordării de împrumuturi către întreprinderi mici şi mijlocii.
În plus, în acest an BEI s-a implicat pentru prima dată în finanţarea proiectelor de eficienţă energetică şi producerea de energie din surse alternative.
Din 1990 şi până în momentul de faţă BEI a investit în România în jur de 8 miliarde de euro.