Receptia finala a lucrarilor la drumul judetean de interes turistic DJ 734 Leresti-Voina, a avut loc miercuri, 11 ianuarie 2011. Investitia a fost realizata cu finantare europeana, beneficiarul proiectului fiind Consiliul Judetean Arges, potrivit unui comunicat remis redactiei.
La eveniment au participat Florin Tecau, vicepresedintele Consiliului Judetean Arges, Liviu Musat, directorul ADR Sud Muntenia, Gheorghe Tonghioiu, primarul comunei Leresti, cat si reprezentanti ai constructorului si ai consultantului.
Proiectul "Modernizare DJ 734: Voinesti (DN73) - Leresti - Voina in vederea imbunatatirii şi dezvoltarii infrastructurii de turism, km 0+000 ÷ km 19+840, L=19.840km" are o valoare totala de 53,26 milioane lei, din care cofinatarea asigurata de Consiliul Judetean Arges a fost in suma de 843.920 lei.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Arges, Florin Tecau a apreciat ca aceasta investitie reprezinta "un pas important spre dezvoltarea turistica a zonei, care permite noi investitii pentru atragerea turistilor in partea de nord a judetului. ".
Reabilitarea si modernizarea infrastructurii de acces DJ 734 pe ruta Voinesti-Leresti-Voina, pe o lungime de 19,840 km, catre cabanele si obiectivele turistice din zona (unele declarate monumente ale naturii) au constat in lucrari de drum (terasamente, suprastructura, trotuare, podete, santuri, rigole, drumuri laterale), lucrari de consolidare (ziduri de sprijin cu fundatie directa, minipiloti injectati), dar si aparari de maluri si consolidarea a noua poduri.
Perioada de implementare a fost de 38 de luni.