La trei ani de la demarea programului în Sectorul 1 au fost deja reabilitate termic 140 de blocuri, având o suprafaţă totală de peste 565.000 de metri pătraţi. Rezultatul cel mai important al acestor investiţii este econimia, locatarii acestor imobile plătind facturi la întreţinere cu până la 50% mai mici, precizează un comunicat al Primăriei Sectorului 1.
"Reabilitarea termică este unica soluţie, în momentul de faţă, pentru a menţine la limita suportabilităţii factura pentru consumul de agent termic. În ciuda tuturor piedicilor puse de Ministerul Dezvoltării, care a blocat fondurile pentru acest program, Sectorul 1 va continua reabilitarea termică", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Toate blocurile reabilitate termic din Sectorul 1 primesc certificate energetice clasa A sau minim B, în funcţie de starea iniţială a imobilului, stabilită în urma auditului energetic. Calificativele energetice pornesc de la clasa A - eficienţă energetică ridicată - şi ajung până la clasa G - eficienţă energetică scăzută. În prezent, majoritatea imobilelor din Bucureşti se încadrează în clasa energetică G.
Pâna la sfârşitul anului, alte aproximativ 120 de blocuri urmează să fie finalizate.