În cadrul unei întâlniri de lucru ce a avut loc săptămâna trecută la Alba Iulia discuţiile au vizat radul de atragere a fondurilor nerambursabile în Regiunea Centru, rezultat din depunerea de proiecte pentru absorbţia celor peste 483 milioane euro alocate regiunii prin Programul Operaţional Regional. Acest grad al atragerii de fonduri rezultă din Situaţia proiectelor depuse pe Axele Prioritare ale Programului Operaţional Regional realizat inclusiv pe baza corelării proiectelor finanţate şi finanţabile la nivelul Regiunii Centru din fonduri publice, în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare regională.
Cel mai important subiect din cadrul întâlnirii s-a referit la analiza oportunităţilor de finanţare rămase încă active în cadrul programului REGIO, în vederea impulsionării depunerii de proiecte pe anumite domenii de intervenţie din cadrul axelor prioritare 3 şi 4. Factorii de decizie de la nivel regional au discutat despre oportunităţile de valorificare a proiectelor cuprinse în portofoliul regional. Pentru putea finanţa un număr cât mai mare de proiecte s-a adus în discuţie problema realocării fondurilor, de pe domeniile unde sunt mai puţine cereri de finanţare, către acele domenii unde numărul cererilor de finanţare şi suma solicitată prin proiecte depăşesc alocarea iniţială prin program.
În urma întâlnirii, membrii CDR Centru au decis că vor încerca să valorifice cât mai multe din proiectele deja întocmite, la nivel regional. Urmează ca, în termen de maximum trei luni, din partea Regiunii Centru să fie înaintată o propunere de realocare a fondurilor neconsumate de pe domeniul de intervenţie 4.2, către domenii complementare, unde investiţiile vor putea sprijini atât dezvoltarea regională, cât şi impulsionare afacerilor şi crearea de locuri de muncă.




































