Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 1 / 2020

RE/MAX se extinde cu încă trei unităţi pe plan local în Cluj, Timişoara şi Braşov

C.B. Ştirile Zilei /

Nelida Georj, B/O RE/MAX Connect

Nelida Georj, B/O RE/MAX Connect

RE/MAX România se extinde cu încă trei francize. Unităţile nou deschise îşi au sediul în trei dintre cele mai efervescente oraşe pentru reţeaua locală RE/MAX: Cluj (RE/MAX Connect), Timişoara (RE/MAX Premium) şi Braşov (RE/MAX Orizont), conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

RE/MAX Connect este al şaselea birou al reţelei în Cluj, a doua cea mai mare piaţă pentru RE/MAX România ca număr de unităţi. Brokeri/Owneri RE/MAX Connect sunt doi foşti Sales Associates RE/MAX Grup de Lux - Nelida Georj şi Sorin Todoruţ - care, după o îndelungată experienţă în domeniu, au decis să-şi continue planurile profesionale în cadrul propriului birou.

Nelida Georj, B/O RE/MAX Connect, a declarat: "Noi suntem parte a echipei care a stat la construcţia acestui brand pe piaţa locală, deci cunoaştem îndeaproape sistemul RE/MAX şi beneficiile sale, cum ar fi programele de training oferite atât agenţilor şi noilor francizaţi. Ştim că RE/MAX este un brand puternic, aflat în plină expansiune pe piaţa din România, drept pentru care am luat decizia de a continua în reţea ca Brokeri/Owneri".

RE/MAX Premium, a treia unitate din Timişoara aflată în portofoliul RE/MAX, a fost deschisă de fraţii Ion şi Andrei Şerbulescu, care sunt la bază ingineri agronomi. Deşi au puţină experienţă în industria real-estate, aceştia mizează pe dezvoltarea business-ului în imobiliare cu ajutorul sistemului RE/MAX, iar biroul are deja o echipă de 10 agenţi.

Cei doi B/O RE/MAX Premium, au delcarat: " "Motivul care a stat la baza deschiderii biroului a fost lipsa de organizare pe care am observat-o la celelalte agenţii concurente cu RE/MAX, precum şi încrederea că putem schimba imaginea agentului imobiliar pe plan local, cu ajutorul instrumentelor ce ne sunt puse la dispoziţie de reţea."

RE/MAX Orizont, al treilea birou al reţelei din Braşov, a fost deschis de antreprenoarea Daniela Ştefan, specializată în industria hotelieră şi turism.

Daniela Ştefan, Broker/Owner RE/MAX Orizont, a declarat: "Când am decis să investesc în imobiliare RE/MAX a fost unica alegere, fiind lider în piaţa de real estate şi un brand internaţional de renume. Totodată, am fost convinsă şi de sistemul reţelei, care mi-a oferit tot ce am avut nevoie pentru a pătrunde într-o industrie pe care nu o cunoşteam."

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 1 / 2020 /

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional